Tcheky Karyo, actorul din filmul „Nikita”, s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani

Tcheky Karyo, actorul din filmul „Nikita”, s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani

Tchéky Karyo, starul filmelor „Nikita” și „Ursul”, a murit. Actorul de origine turcă s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani, răpus de o boală nemiloasă.

Tchéky Karyo a murit / Foto: Pinterest
Tchéky Karyo a murit / Foto: Pinterest

Actorul și muzicianul Tchéky Karyo a încetat din viață vineri, 31 octombrie, după ce a pierdut lupta cu cancerul. Anunțul a fost făcut de familie: „Valérie Keruzoré, soția sa, și copiii lor anunță cu durere în suflet trecerea în neființă a lui Tchéky Karyo, răpus de un cancer vinerea aceasta, 31 octombrie”, se arată într-un comunicat transmis de AFP.

Peste 80 de filme și seriale

Născut în Turcia, dar crescut la Paris, Tchéky Karyo a jucat în peste 80 de filme și seriale. Printre cele mai notabile apariții sunt cele din „Nikita” (1990), „The Bear” (1998) și „The Missing” (2014).

Înainte de a se consacra în cinematografie, Tchéky Karyo a jucat piese de teatru clasice, precum „Tartuffe”, „Macbeth” și „Othello”. În 1982, s-a remarcat în filmul „Toute une nuit” (O noapte întreagă) și a continuat în 1984 cu „Les Nuits de la pleine lune” (Nopțile cu lună plină).

Primul său succes cinematografic major a venit odată cu thrillerul polițist „Le Balance” (1982), rol pentru care a fost nominalizat la Premiul César pentru Cel mai bun actor debutant.

Tchéky Karyo a jucat și în „Ioana d’Arc” (1993), „Conquest of Paradise” (1992), „GoldenEye” (1995), „Amélie” (2001), „A Very Long Engagement” (2004). De asemenea, interpretat rolul profetului Nostradamus în filmul omonim din 1994.

Tchéky Karyo: „„Această profesie m-a ajutat să devin un om mai bun” 

Actorul, care vorbea fluent franceză, engleză, spaniolă și arabă, mărturisea că meseria sa l-a ajutat să devină o persoană mai bună: „Această profesie m-a ajutat să devin un om mai bun. Arta dramatică este o modalitate de a accesa un spaţiu special şi magic, în care intri în compania altor oameni care au şi ei nevoie de acest impuls şi poate chiar de a căpăta perspectivă asupra lor înşişi”, scria el, în 2017, în paginile ziarului francez Midi Libre. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
oana radu
sydney sweeney marilyn monroe getty profimedia jpg
amalia enache instagram jpg
banner vasile seicaru jpg
Flavia Mihășan, la 20 de zile după operația la nas
halle berry getty jpg
Brigitte Pastramă, lansare de modă în familie! Sara a defilat, fiul ei a pus muzica, iar Florin i-a fost alături
victoria lungu instagram jpg
image
image