Vedete care nu ar fi trebuit să-şi dorească să fie actori

Ultima actualizare:

    Madonna este o artistă apreciată, dar nu a convins ca actriţă. (Foto: EPA)
Madonna este o artistă apreciată, dar nu a convins ca actriţă. (Foto: EPA)

Au vrut să devină şi staruri de film, dar nu au reuşit. Madonna, Sting, Mick Jagger şi Britney Spears se numără printre vedetele muzicii care şi-au încercat norocul şi ca actori, însă nu fost deloc convingători, relatează NewsIn.

Revista "Empire", una dintre cele mai cunoscute publicaţii specializate în cinematografie a realizat chiar un clasament al cântăreţilor al căror talent actoricesc este discutabil, dacă nu chiar inexistent.

Primul loc în acest top inedit este ocupat de Britney Spears, care, în filmul "Crossroads" din 2002, a jucat rolul unei tinere care visa să devină cântăreaţă. Înainte de lansarea filmului, Spears se declara foarte încântată de prestaţia sa, sperând că va câştiga şi un premiu. Ceea ce s-a şi întâmplat, de altfel, doar că a fost vorba despre Zmeura de Aur pentru cea mai proastă actriţă a anului.

Britney Spears

simeon stalpnicul png

Nici Mariah Carey nu a avut succes în cariera cinematografică pe care şi-a propus-o. În pelicula "Glitter" (2001), rolul său a fost, cu indulgenţă spus, unul discret, departe de înălţimea talentului său muzical.

Mariah Carey

image

Madonna a avut mai multe încercări ca actriţă.

Dacă în "Evita", "Dick Tracy" şi "Desperately Seeking Susan", regina muzicii pop s-a descurcat onorabil ca actriţă, totul avea să aibă şi un sfârşit, în 2002, odată cu pelicula "Swept Away", regizată de cel care îi era soţ la acel moment, Guy Ritchie.

Interpretarea Madonnei a fost o dezamăgire atât de mare, încât gurile rele au speculat spunând că filmul cu pricina a prevestit divorţul de Ritchie.

În 1992, liderul trupei Rolling Stones, Mick Jagger a jucat rolul unui mercenar în "Freejack", un film SF care nu a fost complet dezastruos - cântăreţul nu s-a făcut de râs, însă reacţiile primite după acest rol au fost suficiente pentru a-l ţine departe de filme.

O altă legendă a muzicii, Bob Dylan, şi-a probat talentul în westernul "Pat Garrett and Billy The Kid", realizat 1973. Coloana sonoră compusă de el pentru acest film, care a inclus şi celebra piesă "Knockin' On Heaven's Door", s-a bucurat de succes, însă rolul său din film nu a fost la fel de bun, demonstrând că Dylan are mult mai multe de spus ca muzician, decât ca actor.

Rapper-ul 50 Cent (în filmul "Get Rich Or Die Tryin'", din 2005), Tom Jones ("Mars Attacks!", 1996) şi Vanilla ICE ("Teenage Mutant Ninja Turtles II: The Secret Of The Ooze", 1991) sunt trei cântăreţi care nu au reuşit să fie convingători în rolurile în care au fost distribuiţi, chiar dacă au trebuit să se joace pe ei înşişi.

Jessica Simpson ("The Dukes Of Hazzard", 2005) şi Sting ("Dune", 1984) completează clasamentul Empire al cântăreţilor care ar trebui să renunţe la rolurile în filme şi să se concentreze exclusiv asupra muzicii.

Jessica Simpson

image

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net