A apărut nepoata dispărută a lui Mihai Trăistariu! Ce a putut să pățească tânăra geniu la matematică ce rupsese brusc legătura cu familia? „Merge la psihiatru după divorț, măcar știe că nu-i moartă!”
Bucurie mare în familia lui Mihai Trăistariu! Nepoata dată dispărută, de cinci ani de zile în America, de către familia artistului a dat, în sfârșit, un semn de viață. Sora artistului a primit, recent, un e-mail de fiica sa care a anunțat-o că a trecut printr-o depresie cruntă în urma divorțului. Iată ce ne-a mărturisit solistul care e bucuros că nepoata lui, Raluca, e vie și nevătămată!









Raluca (35 de ani), fiica geniu la matematică a Geaninei Havârneanu, sora lui Mihai Trăistariu, a plecat la studii în străinătate, mai întâi în Germania și apoi în America, iar din anul 2019 a fost dată dispărută. Familia s-a temut, în toți acești ani, că tânăra nu ar mai fi în viață.
Tânăra se căsătorise în Statele Unite ale Americii, dar a avut probleme mari cu soţul şi apoi a divorţat. De la divorț însă, nimeni nu a mai știut nimic despre ea. Sora lui Mihai Trăistariu, o profesoară de matematică severă, a fost chiar în America să-și caute fiica, dar fără nicio reuşită.
La începutul anului trecut, Mihai descoperise un profil al fetei pe o rețea de socializare, a încercat să o contacteze, dar fără succes. Solistul a mărturisit atunci că tânăra, odată fugită în America, a demarat un proces de dezvoltare personală, sub supravegherea unui guru.
Acesta i-ar fi sugerat femeii că relațiile toxice cu apropiații sunt cele care îi influențează în mod negativ viața, așa că aceasta a decis să renunțe la prietenii foarte buni și chiar la propria familie.

Raluca, nepoata lui Mihai Trăistariu i-a trimis un e-mail mamei sale
Minune mare, însă! La începutul acestui an, nepoata solistului a dat, în sfârșit, un semn de viață! Raluca i-a scris mamei sale un e-mail, în care i-a spus că este bine și că divorțul i-a cauzat o depresie cruntă.
„Am vorbit cu sora mea la telefon acum o săptămână și mi-a zis că i-a scris fiică-sa, în sfârșit, în luna ianuarie, un e-mail.
I-a spus să nu mai aibă vreun stres pentru că e bine, e acasă. I-a dat și niște capturi din discuțiile ei cu fostul soț, i-a arătat cum s-au certat ei la divorț, ce discuții au avut.
Practic, nu a venit în România, nu știu dacă are de gând să vină aici. I-a spus că acum s-a liniștit, că merge la psihiatru, face ședințe de psiho-terapie ca să-și revină. Dar, măcar uite că o să-și revină, măcar știe că nu-i moartă și asta e cel mai important”, a declarat Mihai Trăistariu, în exclusivitate pentru Click!
Mihai Trăistariu s-a născut pe 16 decembrie 1979 la Piatra Neamț și provine dintr-o familie de artiști.
Tatăl său, Gheorghe Trăistariu, a fost unul din cei mai mari pictori din Piatra Neamț, în vreme ce mama sa, Natalia Trăistariu (născută Natalia Antohi ), a studiat Medicina, iar în tinerețe a cântat.
Mihai mai are 3 frați: Geanina, Constantin și Vasile. Toți cei 4 frați au studiat câte un instrument: Mihai - pianul, Geanina- vioara, Vasile - tot pianul, iar Constantin - trompetă, muzicuță și chitară.