Adela Mărculescu, aniversată pe scenă

Adela Mărculescu, aniversată pe scenă

Ultima actualizare:

    Îndrăgita actriță a împlinit ieri  79 de ani
Îndrăgita actriță a împlinit ieri 79 de ani

Fermecătoarea actriţă, pe care o ştiţi din filme precum „Declaraţie de dragoste” şi „Alo, aterizează străbunica!”, a împlinit ieri 79 de ani.

Adela Mărculescu a fost sărbătorită cu o seară înainte, chiar pe scena Teatrului Elisabeta, la finalul spectacolului „Milionul, nepoatele și milionara”, în care are unul dintre rolurile principale. “M-am aniversat aseară (n.r. 20 decembrie), pe scena teatrului, şi am fost foarte emoţionată. Mă simt bine, chiar foarte bine, sunt în formă, însă astăzi pot să vă spun că voi sta cuminte, acasă, şi voi aştepta să fiu surprinsă de cei dragi, de prieteni şi de familie. Nu știu ce surprize mă așteaptă”, ne-a mărturisit actrița ieri-dimineață. Adela Mărculescu este foarte activă, căci joacă în mai multe spectacole, la teatre diferite, şi în același timp predă la una dintre facultăţile de actorie. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Design fără titlu (6) png
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Design fără titlu (5) png
pescobar si sotia lavinia (2) jpg
Lacrimi și emoții pentru Emily Burghelea! Elisabeta a făcut primii pași înainte de un an
Sebastián Lelio jpg
tudor de la fly project jpg
banner fabio jpg
image
image