Adela Popescu și Radu Vâlcan își iau copiii și se mută din București. Cum arată noua casă: „Noi întenționăm să stăm până la finalul verii aici”
Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au îndeplinit unul dintre cele mai frumoase planuri ale lor: au terminat construcția casei din Șușani, locul în care a copilărit actrița. Cei doi, alături de băieții lor, vor petrece vara aceasta în casa de la țară.

Acum ani de zile, Adela Popescu și Radu Vâlcan au luat decizia de a construi o casă departe de agitația din Capitală. Destinația? Șușani, județul Vâlcea, în satul natal al prezentatoarei TV. Locuința lor pare desprinsă din filme, având o curte amenajată în stil toscan, plină de flori, și o casă îmbrăcată parțial în piatră decorativă și cu o grădină imensă.
Soția lui Radu Vâlcan: „E foarte interesant sentimentul”
Dacă în tot acest timp vedeta și-a ținut fanii la curent cu evoluția lucrărilor, acum anunță că toată vara o va petrece la casa de la țară, alături de soț și de copii. Desigur, cu mici pauze, deoarece vor avea de onorat anumite evenimente importante.
„Noi întenționăm să stăm până la finalul verii aici. O să mai avem câteva deplasări eu și Radu pentru că avem niște evenimente în familie, niște evenimente la care trebuie să participăm noi, niște proiecte, dar sunt punctuale, câte două, trei zile, patru maxim. Dar baza va fi aici. E foarte interesant sentimentul. (...) Trebuie să deprindem, de unde poți să iei, când ai nevoie de instalator, când ai nevoie de lucruri...”, a declarat Adela Popescu, pe rețelele de socializare.






Adela Popescu și familia, vacanță în Turcia
Recent, familia Vâlcan a petrecut câteva zile pline de relaxare într-o vacanță în Turcia. Adela Popescu s-a declarat încântată și fericită pentru faptul că a reușit să petreacă atât de mult timp împreună alături de cele mai importante persoane din viața sa.
„Să putem să ne oferim, nouă și familiei noastre, acest cadou, adică șapte zile împreună în vacanță, înseamnă ENORM. Suntem pentru prima dată la un resort ultra all inclusive în Turcia și este absolut senzațional!
Nu știu dacă peste tot e așa, dar la hotelul din Belek nu găsim niciun cusur! Ba mai mult, grădinile, mâncarea, spectacolele, camerele, plaja... tot, tot sunt la superlativ. Sigur că o astfel de vacanță e greu de organizat, ținând cont de numărul de persoane și etatea unora.Însă cei de la agenție s-au ocupat milimetric de fiecare aspect”, a declarat Adela Popescu.

































