Adelina Pestrițu a făcut anunțul după 10 zile de absență din cauza Covid-19: «Mi-am terminat tratamentul»

Ultima actualizare:

    Adelina Pestrițu a revenit pe Instagram după 10 zile de absență, timp în care s-a tratat de Covid-19foto: Instagram
Adelina Pestrițu a revenit pe Instagram după 10 zile de absență, timp în care s-a tratat de Covid-19foto: Instagram

Adelina Pestrițu (33 de ani) și-a luat o îndelungată pauză de online, după ce la începutul lunii a anunțat că este infectată cu noul coronavirus. Azi, 13 septembrie, după 10 zile de tăcere, bruneta aduce lămuriri despre starea ei de sănătate.

„Regret că nu am fost activă pe rețelele de socializare, dar am decis să mă concentrez 100% pe starea mea de sănătate, să revin alături de familia și de copilul meu. Nu e plăcut să fii bolnav. În perioada de izolare mi-am scris toate gândurile într-un articol pe care urmează să-l urc pe blogul meu, în care vă povestesc detaliat despre această experiență. Până atunci, vreau să vă liniștesc, mi-am terminat tratamentul și mă simt mult mai bine. Ne revedem curând, sper eu, bine. Vă pup”, a spus Adelina Pestrițu pe contul său de Instagram.


    Adelina Pestrițu a transmis un mesaj pe InstaStoryfoto: Instagram
Adelina Pestrițu a transmis un mesaj pe InstaStoryfoto: Instagram

Adelina Pestrițu a luat virusul de la un prieten asimptomatic

Marți, 1 septembrie, aproape de miezul nopții, Adelina Pestrițu (33 de ani) și-a șocat fanii de pe Instagram când a apărut, cu lacrimi în ochi, într-un InstaStory. Bruneta a anunțat că este infectată cu noul coronavirus. A doua zi, pe 2 septembrie, bruneta era deja internată și a venit cu lămuriri de pe patul de spital. Ea a declarat că a luat virusul de la un prieten asimptomatic. ”Nu am știut că persoana respectivă este infectată cu Covid. Eu mi-am făcut testul după ce am rămas fără gust și fără miros. Am mâncat o ciocolată și simțeam că mănânc hârtie. Starea mea de sănătate este deocamdată bună. Asta e. Nu putem să prevedem aceste episoade din viața noastră. Vreau să va mai spun un lucru: îmi este teamă pentru mine și pentru ai mei, dar am încredere că totul va fi bine”, a mărturisit Adelina Pestrițu, extrem de afectată.

Citește și:

Adelina Pestrițu, lămuriri de pe patul de spital. Ce simptome a avut, de unde a luat virusul, cum se simte

Ce a făcut Adelina Pestrițu în ziua în care a anunțat că are Covid: «Înțeleg că sunteți îngrijorați»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net