Adelina Pestriţu: «Am vrut să-mi cumpăr o maimuţă»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Fosta vedetă Kanal D este o mare iubitoare de animale, iar cel mai bun prieten al ei este Nobby, un căţel din rasa Bichon.

De curând, Adelina Pestriţu (30 de ani) şi-a închiriat vocea în filmul de desene animate „The Nut Job”, fiind veveriţa Andie. Întrebată ce animale s-a mai gândit să mai aducă acasă, ea ne-a povestit cu umor: “Aş lua o veveriţă,  dar nu o poţi creşte într-un apartament pentru că sunt pretenţioase, şi trebuie să ai mult timp pentru ele”.

Ea se gândise, la un moment dat, şi la o maimuţă: “De câteva ori am dat comandă în Ungaria, însa m-am gândit mai bine. E greu de ţinut în apartament, le e greu în captivitate pentru că au nevoie de spaţiu. Mi- ar fi distrus şi casa, mai sunt şi purtătoare de boli grave. Nobby, căţeluşa mea, era geloasă dar cu mine e obişnuită, îmi ştie obiceiurile. O maimuţă poate costa între 700 şi 1.500 de euro, diferă de la o rasă la alta. Nu m-am interesat îndeaproape ce mănâncă pentru că visul nu a fost realizabil. Când am fost în Thailanda am văzut maimuţe de aproape, am fost chiar pe strada în care umblau libere”, ne-a povestit Adelina la lansarea peliculei “The Nut Job”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mihaela radulescu facebook jpg
Laura Cosoi, foto Instagram jpg
oana ionita png
madalin ionescu cristina siscanu italia facebook jpg
andreea banica facebook jpg
Andreea Esca, foto Instagram jpg
marian godina sotie facebook jpg
banner anca turcasiu jpg
image
image