Adevărul despre moartea subită a lui Costel Constantin! „A ajuns la fiul lui la spital și a făcut infarct” Unde va fi înmormântat marele actor
Ies la iveală noi informații despre moartea subită a actorului Costel Constantin. Acesta s-a stins din viață miercuri, 22 mai, la câteva ore după ce-și serbase onomastica. Click! a aflat ce s-a întâmplat cu marele actor și unde a mers să ceară ajutorul în ultimele clipe de viață!
Costel Constantin s-a stins din viață fulgerător la 81 de ani, la o zi după ce-și serbase onomastica. Apropiații actorului au fost șocați când au aflat cumplita veste. Îi uraseră „La mulți ani!” cu ocazia Sfinților Constantin și Elena, doar cu câteva ore înainte ca actorul să se stingă subit din viață.
Toți știau că actorul nu avea probleme serioase de sănătate, plus că, atunci când au vorbit cu el pentru ultima dată, acesta nu părea să aibă vreo suferință. Marți 21 iunie, de Sfinții Constantin și Elena, actorul a trimis mesaje pe telefon prietenilor până târziu în noapte, după ora 22, după cum ne-a dezvăluit jurnalista Ioana Mandache, una dintre ultimele persoane cu care a vorbit maestrul.
Cum a murit marele actor Costel Constantin
Șocați de vestea morții subite a actorului, apropiații au încercat să afle ce s-a întâmplat cu actorul în ultimele clipe de viață.
Aceștia au aflat că actorului i s-a făcut brusc rău, la un moment dat, și atunci l-a sunat imediat pe fiul lui Vlad care este medic chirurg la Spitalul Sfântul Pantelimon.
Cornel Constantin avea diabet pe fond de stres!
Odată ajuns la spital, lui Costel Constantin i s-a făcut un control de rutină de către medicii de acolo. Puțin timp mai târziu, actorul avea să sufere un infarct, în urma căruia și-a pierdut viața la vârsta de 81 de ani.
„A murit chiar în spitalul unde lucrează fiul lui. După un control de rutină, a făcut infarct”, a dezvăluit jurnalista Ioana Mandache, în exclusivitate pentru Click!
Costel Constantin ieșea din casă foarte rar în ultima vreme. Moartea soției sale Mihaela, din urmă cu nici un an, îl dărâmase pur și simplu. Actorul suferea și de diabet pe fond de stres.
Cu cinci zile înainte de deces, actorul declara pentru presă că i s-a făcut rău, a căzut și s-a lovit în zona feței. Printr-un episod similar trecuse și în urmă cu patru luni.
Unde va fi înmormântat marele actor? Își va dormi somnul de veci lângă soția sa, Mihaela
Regretatul actor va fi înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri, după cum a dezvăluit chiar nora lui, Cristina Constantin. Acesta își va dormi somnul de veci lângă soția sa iubită.
„Nu știu cum s-a întâmplat. Noi știam că este acasă, nu la spital. Comunicam foarte mult prin telefon. Băiatul meu cel mic, Răzvan, care are 13 ani, l-a moștenit, este și el actor. Ne-a spus că de ce nu l-am dus la Costel, că el acum nu mai are bunic.
Cred că, după ce a căzut, a făcut un AVC. Nu cred că va fi depus în foaierul TNB, pentru că știu că nu-și dorea asta. Va fi înmormântat alături de Mihaela, la Cimitirul Sfânta Vineri”, a spus Cristina Constantin, citată de Gândul.
Jurnalista Ioana Mandache i-a urat actorului „La mulți ani!” cu câteva ore înainte să moară
Jurnalista Ioana Mandache s-a numărat printre ultimele persoane cu care maestrul a purtat o conversație de suflet înainte să părăsească această lume. Ioana Mandache a povestit, în exclusivitate pentru Click!, cum a decurs ultimul ei dialog cu marele actor, care îi era prieten apropiat.
„L-am sunat și i-am spus <<La mulți ani!>> de Sfântul Constantin și Elena. Eu sunt încă șocată pentru că am avut o conversație de suflet cu el. Era ok, nu părea să fie bolnav sau să aibă vreo problemă.
Pe la 22:30, aseară, mi-a trimis un mesaj cu o icoană, cu Maica Domnului și cu pruncul. Am văzut-o abia de dimineață. El a trimis mesaj prietenilor de suflet.
Am rămas șocată atunci când am aflat că s-a prăpădit așa dintr-o dată!”, ne-a declarat jurnalista, șocată că marele actor nu mai este în viață.
Costel Constantin suferea cumplit după pierderea soției sale, Mihaela! „Cred că de dorul ei a murit! Era foarte singur!”
Jurnalista ne-a mai dezvăluit că marele actor locuia singur într-un apartament, după moartea soției sale dragi, Mihaela. Acesta i-a mărturisit, în mai multe rânduri, că suferă enorm de dorul femeii iubite, peste moartea căreia nu reușise să treacă.
„El suferea cumplit după Mihaela, soția sa. Nu știu dacă avea și o depresie, cert este că eu cred că de asta a murit, de dorul ei. Spunea că nu mai este el de când ea a murit. Nu se mai regăsea!
Rămăsese singur pe lume și suferea de singurătate. Anul trecut și-a luat <<Adio!>> de la scenă, cu ultimul lui spectacol în care a jucat: <<Omul care a văzut moartea!>>”, a mai declarat Ioana Mandache, pentru Click!
Costel Constantin (81 de ani) a fost căsătorit timp de aproape cinci decenii cu Mihaela. S-au cunoscut în 1974 și s-au căsătorit în 1977. Amândoi mai aveau câte un mariaj la activ. Fiecare dintre ei era deja părinte, având câte un băiat din căsniciile anterioare.
Vlad era fiul Mihaelei din căsătoria cu regizorul de radio Dan Puican. Bărbatul este profesor la Facultatea de Medicină și medic la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”, iar Tudor este fiul din prima căsătorie a marelui actor cu Sânziana, botezat de Mitzura Arghezi, după numele tatălui acesteia. Fiul lui a jucat rugby 10 ani în Franța și acum are afaceri în domeniul vânzării de mobilă.
Marele actor și fiul său biologic nu au avut o relație prea apropiată. După ce Costel Constantin a divorțat de prima lui soție, cei doi nu și-au vorbit mai deloc o perioadă lungă de timp. Actorul și fiul său biologic au îngropat securea războiului în 2020, cu puțin timp înainte ca Tudor să se căsătorească.
Costel Constantin s-a născut pe 20 octombrie 1942, la Galaţi. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesor Beate Fredanov, în 1964.
Costel Constantin a debutat pe scena Teatrului Naţional Bucureşti în 1970, cu rolul Nick din piesa „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee.
El a jucat în zeci de piese, printre care Săptămâna patimilor de Paul Anghel, Regele Lear de William Shakespeare, Năpasta, O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, Alexandru Lăpuşneanu de Virgil Stoenescu, Azilul de noapte de Maxim Gorki, Apus de soare de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Crimă pentru pământ după Dinu Sararu, Sâmbătă, duminică, luni de Eduardo De Filippo, Sinucigasul de Nikolai Erdman.
Ultima oară a putut fi văzut pe scenă în iunie 2023, în spectacolul „Omul care a văzut moartea”, un rol remarcabil, care a avut peste 200 de reprezentaţii de-a lungul a zece ani.