Adina de la Heaven se mută în casă nouă! Un an și jumătate nu a locuit împreună cu tatăl fetiței ei

Ultima actualizare:

    Adina de la Heaven și iubitul ei, Glance, se vor muta în sfârșit împreunăfoto: arhiva personală
Adina de la Heaven și iubitul ei, Glance, se vor muta în sfârșit împreunăfoto: arhiva personală

Adina Postelnicu, solista trupei Heaven, a împlinit 42 de ani. A fost o aniversare cu surprize pentru blondă, care a primit cadou un pat uriaș de la iubitul ei. Adina și Glance, care au devenit părinți în septembrie 2019, se vor muta sâmbătă în casa lor nouă, la care lucrează de peste un an.

Pandemia a încetinit lucrările la duplex Adinei din Pantelimon și abia acum cei vor reuși să se mute. „Mi-am dorit de ziua mea un pat foarte, foarte mare, alb. E uriaș. De ziua mea dorm într-un pat minunat. A fost cadoul primit de la Glance. Sâmbătă ne mutăm în casa noastră, într-un  final. 42 de ani m-a prins o femeie împlinită din toate punctele de vedere”, a declarat Adina Postelnicu, la Kanal D.

După divorțul de fostul ei soț, Adina Postelnicu şi-a găsit liniştea în braţele rapper-lui Glance (31 de ani), originar din Yemen, pe numele lui adevărat Islam Faris Mohamed Ismail Almasany.

Adina de la Heaven a născut o fetiță la 40 de ani

Adina şi Glance s-au cunoscut la înregistrările pentru hitul „Sexy Girl” şi după doi ani s-au cuplat. Acum zece ani, solista a fost suspectă de cancer şi s-a temut că nu va mai putea fi mamă niciodată. Moartea tatălui ei a fost o nouă lovitură.

Sarcina a venit însă ca o binecuvântare, când solista își pierdusem orice speranţă. Tatăl său i-a apărut atunci în vis şi i-a spus să aibă grijă de fetiţă. Adina a adus-o pe lume pe cale naturală la 40 de ani pe micuța Zaynab Maria, acum în vârstă de un an și jumătate.

După ce născut, Adina s-a muat cu tot cu fetița ei la mama sa, pentru a beneficia de ajutor. Glance a rămas în apartamentul în care cei doi îndrăgostiți locuiseră până atunci. Acum însă vor locui toți trei în noua casă, ca o adevărată fămilie. „Nu prea dorm, fiica mea se trezește de 10 ori pe noapte. Glance e plecat de acasă. Dar de sâmbătă intră și el în pâine. De acum încolo îmi pare rău, o să mai stea și el cu copilul. Noi un an și jumătate nu am locuit împreună. Eu am stat cu mama și sora mea. Acum lucrurile revin la normal”, a mai spus solista. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net