Alexandra Ungureanu pe fundul Mării Roşii: «Ca pe Magheru»
"Vacanţa mult aşteptată şi mult amânată a acestui an am avut-o în septembrie, pentru că am avut concerte toată vara şi am stat prost cu timpul. Am ales Egiptul pentru că este aproape, e cald şi voiam să recuperez cu bronzul, dar mai ales pentru a-mi satisface marea pasiune: scuba diving. Marea Roşie e un «meca» al scufundărilor, acolo ai ce vedea. Apa este foarte limpede, sunt recifuri de corali, sunt multe epave ale unor corăbii din al doilea război mondial", povesteşte cântăreaţa Alexandra Ungureanu. Suprafaţa apei era plină de bărci care aduceau zeci turişti, împreună cu ghizii lor.
"Toată lumea venea acolo pentru scufundări, astfel încât apa era plină de oameni. Chiar râdeam cu prietenii mei că pe fundul Mării Roşii ne plimbăm ca pe Magheru".
A mers în această vacanţă împreună cu iubitul său şi cu un alţi doi prieteni.
În cele şase zile, trei le-a petrecut cu scufundările, iar una în excursie prin deşert.
În alte două zile, a stat la plajă, a înotat şi s-a plimbat prin oraş, unde a mâncat o delicioasă supă de peşte şi multe fructe de mare.
S-au cazat în Hugada, o staţiune plină de hoteluri all inclusive şi de magazine cu suveniruri.
"Vacanţa aceasta a fost scurtă, dar intensă. Am văzut multe de lucruri, dar m-am şi odihnit", mai spune ea.
Oferte de vacanţă
Revelion Sharm el-Sheikh:
Hotel El Hayat 4* - de la 589 euro/pers., transport cu avionul, transferuri, 7 nopţi cazare cu mic-dejun. www.christiantour.ro, tel.: 021.369.98.35
Hotel 3* - de la 563 euro/pers., transport cu avionul, transferuri, 5 nopţi cazare cu demipensiune. www.cocktailholidays.ro,tel.: 021.317.84.55
Hotel 4* - de la 599 euro/pers., transport cu avionul, transferuri, 5 nopţi cazare cu all inclusive. www.prestige.ro, tel.: 0747.010.151