Amna a fost ajutată de Click! să amenajeze camera copilului - VIDEO EXCLUSIV
Artista a fost ajutată de către prezentatorul emisiunii Click! de la Prima Tv, Alex Constantin să amenajeze camera băieţelului care urmează să se nască. Ea a fost însoţită de echipa de filmare la cumpărături dar şi acasă unde soţul ei, Cristi, împreună cu Alex au montat mobila pentru cel mic.
Amna si Cristi alături de prezentatorul Alex Constantin au început ziua la cumpărături. După ce s-au învârtit preţ de câteva zeci de minute printre rafturile magazinului, cei doi viitori părinţi s-au hotărât asupra lucrurilor pe care le vor cumpăra, decizie ce a aparţinut întradevăr mai mult cântăreţei. "Am luat pătuţul acesta pentru că se potriveşte cu mobila din cameră. Măsuţa de schimbat scutece cred că o să o luam pe aceasta pentru că are toate accesoriile şi o să luăm o perna specială pe care să stea David", a spus Amna.
După ce s-au hotărât, cei doi viitori părinţi au mers împreună cu echipa Click! acasă la ei pentru a monta mobilierul proaspăt cumpărat. Aici se afla şi un prieten al cuplului care este pictor şi care s-a ocupat de desenele care vor fi pe peretele camerei lui David. Mickey şi Minnie îi vor zâmbi zilnic celui mic.
De asamblarea mobilierului s-au ocupa Cristi, soţul Amnei şi prezentatorul Click! Alex Constantin. Cei doi au muncit mult, dar au dus la bun sfârşit ceea ce şi-au propus, spre mulţumirea Amnei. "Băieţi, v-aţi descurcat foarte bine cu mobilierul A ieşit foarte bine", a declarat cântăreaţa.
Amna şi Cristi sunt căsătoriţi de 4 ani şi se cunosc de aproximativ 7 ani. Ei trec acum prin cea mai emoţionantă perioadă a vieţii lor. Urmăriţi în clipul video de mai jos cum a decurs ziua de muncă pentru prezentatorul Click!, dar şi cum a cucerit-o Cristi pe Amna.