Anca Sigartău, decizie-surpriză în „lupta” cu Bacăul

Ultima actualizare:

    Anca Sigartău este una dintre cele mai îndrăgite actriţe de la noi din ţarăfoto: arhiva personală
Anca Sigartău este una dintre cele mai îndrăgite actriţe de la noi din ţarăfoto: arhiva personală

Acum zece zile, actrița Anca Sigartău (48 de ani) își anunța public demisia din funcția de director al Teatrului Municipal Bacovia. Decizia ei de atunci, deși ar fi putut să bucure câțiva băcăuani care contestau felul în care artista s-a implicat în organizarea primei ediții a festivalului „Theaterstock”, a stârnit și un val de simpatie.

Timp de câteva zile a circulat pe Internet o petiție de susținere a Ancăi Sigartău, prin care actrița era încurajată să nu-și dea demisia. Se pare că, impresionată de acest gest anonim, actrița a revenit la gânduri mai bune. Totuși, ea spune că decisivă a fost discuția pe care a avut-o recent cu primarul orașului, Romeo Stavarache.

„Chiar mi-am depus demisia, nu a fost doar un anunţ pe Facebook. Am fost şi am depus-o la registratura primăriei. Ulterior, am avut o discuţie cu primarul Romeo Stavarache, cel care m-a susţinut până acum, iar acesta mi-a promis sprijin 100% pentru proiectele culturale pe care le avem. De altfel, aceasta a fost o condiţie pentru a rămâne, să fiu lăsată să fac ceea ce am început deja. Am să rămân şi am să-mi fac treaba cel puţin până în februarie, când o să am evaluarea anuală. Dup-aia mai vedem, şi în funcţie de bugetul pe care îl va vota municipalitatea pentru anul viitor. Sper să putem să facem ceea ce ne-am propus, iar locuitorii din Bacău să se poată bucura de un repertoriu bogat, cu actori buni şi spectacole de caliate”, a declarat, pentru Adevărul, actriţa Anca Sigartău.

Se mutase la Bacău cu tot cu pisici



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
colaj kim kardashian instagram png
banner ioana tufaru jpg
suleyman foto instagram png
nikola lauberova profimedia jpg
Andreea Răducan se împarte între familie și sport
 Mugurel Vrabete, basistul  trupei Holograf cunoscut în lumea muzicii ca un artist talentat și desăvârșit, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani
kate hudson oscar 2026 getty jpg
image png
image
image