Andreea Esca își amintește de începuturile sale în televiziune: „Am citit primele știri din viața mea, la televizor, ca și cum aș fi fost la o serbare”
Andreea Esca (53 de ani), una dintre cele mai longevive și emblematice prezentatoare de televiziune din România, povestește cum a început cariera sa în televiziune, la vârsta de doar 19 ani.
Andreea Esca, despre începutul carierei sale în televiziune
Știrista de la Pro TV a îmbrățișat fiecare experiență nouă, începând de la știri citite la SOTI, până la transmisiuni internaționale de la CNN și la jurnalul PRO TV pe care l-a prezentat zeci de ani. Mereu a dat dovadă de profesionalism și seriozitate, fiind apreciată de milioanele de români.
„La 19 ani și un pic, nu aveam nicio emoție. Am citit primele știri din viața mea, la televizor, ca și cum aș fi fost la o serbare. Iar eu eram deja o „veterană' (zâmbește) a spectacolelor. Eram în echipa de teatru a Liceului Gheorghe Lazăr, din București, conduceam un grup de dans pe care îl avusesem și în școala generală, cântam în cor, recitam, participam la Cenaclul Literar, jucasem într-un film pentru adolescenți, eram foarte prietenă cu scena. Diferența era că acum chiar „vorbeam ca televizorul', în sensul în care era pentru prima dată când eram cam singură în fața camerei de filmat. Dar pare că m-am descurcat. Mă dusesem să dau o probă pur și simplu pentru că nu am zis niciodată nu unei oportunități, dar nu aveam nicio așteptare. Eram studentă în primul an la Jurnalism și aflasem de casting de la un prieten bun, care a și mers cu mine.
Apoi, odată făcut primul pas, am avut șansa ca, în momentul în care primisem ce am de citit și începusem să vorbesc către cameră, să treacă prin regia de emisie producătoarea jurnalului din acea seară, să mă vadă și să i se pară că „am ceva'. M-a rugat să rămân să prezint știrile „de-adevăratelea' chiar atunci, la 12 noaptea, când era jurnalul la SOTI. Probabil că a ieșit bine, căci am fost angajată de a doua zi. Mă rog, nu chiar angajată, că atunci stăteai câteva luni de test, fără salariu. După care, fiind o stație mică, primul post privat din România, aveam o leafă simbolică. Noroc că eu eram din București, stăteam acasă, cu părinții, și foloseam banii câștigați pentru gumă de mestecat”, și-a amintit Andreea Esca, într-un interviu viva.ro.
„Atunci am simțit că îmi plesnește bila”
De-a lungul carierei sale, Andreea Esca a transmis live din locuri precum SUA, Paris, Madrid, Helsinki, Varșovia, și a povestit cele mai importante experiențe pe care le-a avut în debutul carierei sale.
„Uitându-mă la reportajele retrospective pe care le-am difuzat la știri în această perioadă, mi-am amintit o mulțime de situații amuzante sau interesante. Unul este cum m-am trezit eu peste noapte în Air Force One, lângă Madeleine Albright, de la Madrid către Varșovia, și cum mi se părea atât de ireal și firesc în același timp, încât eram fascinată că existau chibrituri cu sigla Air Force One pe ele. (zâmbește) Vă reamintesc că era 1997, iar eu aveam 25 de ani. (zâmbește) M-am revăzut la București, peste un timp, cu secretarul de stat Madeleine Albright și am povestit, amuzate, despre acel moment.
Și tot din acea deplasare la Madrid… nu mi-a venit să cred că Christiane Amanpour, corespondentul CNN de război, avea rău de înălțime. Și am descoperit cu doar câteva minute înainte de interviul pe care trebuia să i-l iau, PRO TV având locul de transmisie pe o schelă de câțiva metri înălțime. A adus-o, cu chiu, cu vai, producătorul, Mișu Predescu, dar eu am crezut că mor văzând că nu ajungea la timp… La transmisia din Bruxelles, în 2004, cu ocazia anunțării aderării României la Uniunea Europeană, ne-a dispărut tot ce scriseserăm în calculator cu vreo 15 minute înainte să intrăm în emisie. Atunci am simțit că îmi plesnește bila.
Am rescris pe niște hârtii prima știre, apoi colegul meu, care trebuia să opereze prompterul, mai introducea în calculator una câte una informațiile, în timp ce eu eram deja în direct. Mi-a aruncat mie, la propriu, rotița cu care se derulează textul în prompter și vorbeam, în picioare, pe un balcon, iar cu mâinile îmi controlam textul din calculator… Când s-a terminat jurnalul, ne-am uitat unii la alții și am început să urlăm și să sărim de bucurie, că doar noi am știut ce a fost în spate, iar pe ecran s-a văzut impecabil. Ce echipă… Ce vremuri frumoase, ce desfășurare de forțe…”, a mai spus știrista.
