Andrei Ștefănescu și Antonia s-au căsătorit în mare secret

image
Andrei Ștefănescu și Antonia s-au căsătoritFoto Instagram

Andrei Ștefănescu și Antonia s-au căsătorit, iar emoțiile lor au fost infinite, mai ales că au așteptat ca acest moment să vină. Alături de ei a fost și fiul celor doi, Ayan.

Cei doi au spus «DA» într-un mod foarte hotărât în fața ofițerului de Stare Civilă, semn că se iubesc foarte mult. Aceștia s-au căsătorit la Sinaia, deoarece amândoi iubesc acest oraș, și chiar dacă și-au dorit să fie în mare secret acest eveniment, în cele din urmă s-a aflat.

"S-a aflat așa un pic. Suntem în Sinaia, am ținut secret total, am vrut să fac departe de București,de toată nebunia, de aceea m-am învoit de la emisiune. Este un oraș special, mi-am petrecut o parte din copilărie aici. A fost emoționant, pe fugă, dimineața. Acum suntem la masă, ne bucurăm foarte mult. Acum o săptămână am împlinit șase ani de relație. Suntem bine și important e că a ieșit momentul foarte bine. Am vrut să fie ceva discret, doar pentru noi. Ayan a înțeles că este o zi specială, a cărat buchetul Antoniei în permanență, e fericit, a văzut că trăim o zi frumoasă. ", a declarat Andrei Ștefănescu, la Star Matinal de Weekend, potrivit spynews.ro.

Andrei Ștefănescu și Antonia formează un cuplu de mai mulți ani

Andrei Ștefănescu și Antonia sunt împreună de câțiva ani și împreună sunt părinții unui copil.  În urmă cu doi ani, relația lor s-a consolidat și mai mult, în momentul în care a venit pe lume fiul lor Ayan.

"Alege bărbatul perfect pentru tine şi iubeşte-l toată viaţa. Cinci ani împreună. Cinci ani minunaţi şi un mic îngeraş", era mesajul transmis de Antonia, pentru Andrei Ștefănescu. 

"5 ani care au trecut frumos, 5 ani împreună, 5 ani în care am construit o familie! La mulţi ani!", îi declara Andrei soției sale, în urmă cu ceva timp.

image
Foto Spynews.ro
Ruxi si Cristi Mitrea Sunt celebru, scoate ma de aici foto Pro TV jpg
mihaela cernea cu sotul craioveanu costin  db 11 19 2007 2 01 35 PM JPG
cub ileana stana ionescu alexandru arsinel png
andreea marin si cove jpg
woman 4214744 1920 jpg
david si victoria beckham
cub anamaria prodan animat gif
Kristina Cepraga Dana Savuica E OK sa fii vedeta 2018 jpeg
Recep Tayyip Erdogan FOTO EPA-EFE
accident tramvai sos giurgiului 30 septembrie Foto ISU B-If
image
image
image
image
cub ileana stana ionescu alexandru arsinel png
mihaela cernea cu sotul craioveanu costin  db 11 19 2007 2 01 35 PM JPG
david si victoria beckham
Amal și George Clooney (8) jpg
Stela Popescu &  Alexandru Arşinel
vlduta lupau si adi rus colaj