Angela Rusu, țepuită în America de un organizator de evenimente român. Greșeala făcută de artistă
Angela Rusu a fost țepuită de un organizator român din America. Aceasta a avertizat alți artiști și a povestit cum a rămas fără banii promiși, în condițiile în care avea de susținut m ai multe concerte în SUA. Care a fost greșeala făcută de cântăreață.

Angela Rusu acuză un organizator român de evenimente că nu și-a respectat angajamentele. Aceasta mai avea de susținut două spectacole în două locații diferite din America, în Phoenix și Seattle, dar nu i s-a oferit remunerația solicitată anterior.
„Este inadmisibil ca un artist să fie chemat de peste ocean, să își investească timpul, munca și energia, să își respecte publicul și angajamentele, iar la final să ajungă în situația de a-și cere drepturile pentru munca prestată!”, a scris artista pe Instagram.
Cântăreața avertizează și alți artiști
Artista este extrem de revoltată. Aceasta a avut de făcut o călătorie lungă până America, iar acolo s-a trezit că nu-și primește banii promiși. În acest context, Angela Rusu recomandă celor care susțin spectacole să încheie un contract înainte de orice.
„Mie dacă îmi dai prețul pe care vreau să mi-l dai, pentru că așa mi se pare corect, eu vin. Nu știu dacă se face bacșiș, dacă nu, eu nu pot să vin să-ți cânt pe 300 de dolari sau 100 de dolari care poate îmi rămân mie trei zile. Să înțeleagă toată lumea că eu nu am făcut postarea pentru bani, pentru că nu mă deranjează până la urmă că nu mi-a dat banii, vreau să știe toți colegii mei care urmează să aibă colaborare cu el să facă un contract clar, să ceară un avans eventual”, a declarat Angela Rusu, la Spynews TV Live.
Greșeala făcută de Angela Rusu
De asemenea, Angela Rusu spune și ce greșeală a făcut. Cântăreața a mers pe încredere și a considerat că nu este nevoie de avans sau de contract înainte de a pleca din țară. S-a înțeles cu organizatorul să stea patru weekenduri în America și să-și ia banii indiferent de situație.
„Eu nu am făcut contract, m-am dus pe încredere. Nu a făcut niciunul dintre colegii mei. Am doar mesajele cu el, ce am vorbit și vizavi de preț. Eu am stabilit că mă duc patru weekenduri, indiferent dacă se ține spectacolul, dacă se anulează, eu trebuie să-mi iau salariul. Ne-am dus cu contract de muncă și el trebuie să plătească taxele după fiecare spectacol”, a mai declarat Angela Rusu.




































