Au dat în mintea copiilor! Cum se bucură vedetele de prima ninsoare adevărată a anului

Ultima actualizare:
Andreea Antonescu și fiica sa, Sienna, așteaptă nerăbdătoare Crăciunul
Andreea Antonescu și fiica sa, Sienna, așteaptă nerăbdătoare Crăciunul

Prima ninsoare serioasă a anului nu le-a speriat pe vedetele autohtone care se bucură de fulgii de zăpadă și de iarnă alături de familie, la adăpostul locuințelor călduroase. Iată cum se pregătesc câteva dintre ele de sărbători, dar și cum am reacționat atunci când au privit pe fereastră și au observat stratul generos de omăt.

Mămicile din showbiz par să se bucure cel mai mult de vremea de afară, judecând după fotografiile pe care le-au încărcat pe paginile personale de Instagram. Probabil se gândesc la bulgării care vor zbura și la oamenii de zăpadă pe care îi vor construi împreună cu micuții lor îndată ce vântul nu va bate atât de aprig.

Simona Gherghe, Bianca Drăgușanu și Andreea Antonescu sunt doar câteva dintre mămicile care au imortalizat momente fericite petrecute alături de copii lor, cu ocazia primei ninsori serioase a anului.

Simona Gherghe savurează cafeaua în liniște, în timp ce fiica sa doarme
Simona Gherghe savurează cafeaua în liniște, în timp ce fiica sa doarme

În timp ce Simona Gherghe și-a anunțat prietenii virtuali că se bucură de o ceașcă de cafea în liniște, privind cum fiica ei doarme liniștită, Bianca Drăgușanu ne-a arătat că distracția nu ține cont de frigul de afară. Aceasta a încărcat o fotografie în care o ține în brațe pe Sofia, care face o grimasă amuzantă. Ca descriere, Bianca a scris "mami, selfie", semn că fiica sa îi calcă pe urme și învață de la o vârstă fragedă să pozeze.

Bianca Drăgușanu și fiica Sofia se distrează de minune
Bianca Drăgușanu și fiica Sofia se distrează de minune

Andreea Antonescu și Sienna așteaptă cu nerăbdare venirea sărbătorilor, iar fosta membră a trupei Andre își amintește cu drag de copilărie atunci când citește pe chipul fiicei sale fericirea pricinuită de Crăciun și de tot ce înseamnă magia acestei perioade. Un selfie mamă-fiică foarte reușit nu putea fi însoțit decât de un mesaj pe măsură. Asta pare să-și fi spus Andreea, căci a încărcat o imagine adorabilă pe pagina personală de Instagram. "Să vină sărbătorile! Cu Sienna alături reușesc să retrăiesc aceleași emoții din copilăria mea", a fost mesajul scris de Andreea Antonescu.


    Andreea Antonescu și fiica sa, Sienna, așteaptă nerăbdătoare Crăciunul Foto:Arhivă personală
Andreea Antonescu și fiica sa, Sienna, așteaptă nerăbdătoare Crăciunul Foto:Arhivă personală

Andreea Mantea a revenit în România, după ce plecase în Turcia pentru a filma un nou reality show marca Kanal D, alături de fiul său, David. Andreea nu este o mamă exgerat de protectoare aşa că a decis să iasă cu acesta în parcul din apropierea casei. Se pare că decizia prezentatoarei TV a fost una potrivită, căci băieţelul radiază de fericire. 

Crăciunul este aproape, iar vedetele se pregătesc așa cum știu mai bine pentru cea mai mare sărbătoare a anului, ținând minte că nimic nu se compară cu momentele în compania familiei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
jennifer aniston gettyimages jpg
Locația, florile și logistica au fost cel mai greu de realizat la nuntă Andei Adam cu Joseph Adam
Ilinca Vandici DSC 6510 (1) jpg
alec baldwin proces profimedia jpg
Banner Ecaterina Ladin
Banner Fuego
adriana bahmuteanu jpeg
Sătul să i se tot adreseze întrebarea pe care nu mai vrea să o audă, și anume de ce a plecat din juriul emisiunii de la Antena 1, Mihai Bendeac a rupt tăcerea într-un mesaj postat pe rețelele de socializare
image
actualitate.net
image
actualitate.net