Azi a sunat iar clopoțelul! Amintirile din comunism ale Marinei Almășan: „Am fost generația Made in China”

Cu o zi înainte de începerea noului an de învățământ, prezentatoarea TVR 2 Marina Almășan ne-a vorbit, exclusiv pentru Click!, despre perioada din comunism, când pe rechizitele, nu foarte scumpe, scria „Made in China”. Dar și alte vedete s-au întors în timp și au depănat amintiri din prima zi de școală, unele chiar amuzante.

1/8

Teo Trandafir, Marina Almășan, Elena Udrea și Andrei Duban, în prima zi de școală Foto: foto: arhiva personala

„Lipeam etichetele cu scuipat”

Marina Almășan își amintește că, pe atunci, totul trebuia să arate impecabil, de la șosete și până la tunsoare, conform regulamentului școlar: 

„Generațiile noi încep să nu mai aibă repere. Pentru a noastră, „15 septembrie” era un astfel de reper. Nu era scris cu roșu în calendar, dar cumva ne rânduiam viața după acest 15 septembrie, care, an de an, devenea hotarul între vacanță și școală”.

Uniforma era regulamentară

Era deja o tradiție ca elevii să le ducă profesorilor câte un buchet imens de flori:

„În primii mei ani, prima zi de școală rima cu uriașul buchet de gladiole (erau florile „în vogă”, în anii ‘70), cu teancul de caiete, învelite împreună cu mama, în hârtie albastră (încă nu existau învelitorile din plastic!) și cu etichetele scrise cu carioca și lipite „cu scuipat”, pe mijlocul copertelor albastre.

Mai rima prima zi de școală cu uniforma regulamentară (cea din fotografie!), din care creșteam mereu peste vară, spre exasperarea mamei, care, fie că „dădea drumul la tivuri”, fie îmi lua una nouă”, a spus ea, exclusiv pentru Click!

„Țopăiam în teniși chinezești”

În „Epoca de Aur”, rechizitele, importate din China, erau la prețuri suportabile, deloc mari, precum astăzi, când părinții ajung să fie depășiți financiar, dacă au mai mulți copii școlari:

„Noroc că, pe atunci, și rechizitele și uniformele aveau prețuri foarte cuminți. Că veni vorba de rechizite - noi am fost generația „Made in China”: scriam cu creioane cu gumă chinezești, acuarelele erau chinezești și ele, penarele, ne veneau tot de acolo, iar la orele de sport țopăiam în teniși chinezești și tricouri așijderea”.

Pantofiori albi și bentiță pe cap

Odată cu începerea noului an de învățământ trebuia să respecți regulamentul școlar, nu puteai merge la cursuri oricum, ca în prezent, când elevii par mai degrabă pregătiți de discotecă:

„Prima zi de școală ne găsea mereu tunși regulamentar (pe băieți), cu bentița pe cap (pe noi, fetele), cu părul împletit (cele care aveau ce împleti, eu am fost mai mereu tunsă scurt!). Dresul alb sau ciorapii trei-sferturi, albi și ei, plus pantofiorii de lac, erau pregătiți, cu zile întregi înainte, pentru 15 septembrie”.

„În manuale regăseam și cuvinte porcoase”

Manualele găsite pe bănci, în prima zi de școală, nu erau însă mereu noi, fiind folosite și alți elevi, de la clasele mai mari:

„Emoția primei zile de școală nu era numai revederea colegilor și lupta pentru a sta în bancă împreună cu cea mai bună prietenă (în cazul meu, Anca, prietenia noastră durând până azi), ci și primirea noilor manuale. „Noi” - vorba vine, pentru că ele erau „moșteniri” de la clasele mai mari și, ca atare, multe dintre ele ne poposeau în custodie pline de mâzgâliturile precedenților utilizatori.

Uneori regăseam în ele și cuvinte porcoase! Și tot în prima zi de școală așteptam cu nerăbdare să vedem ce profesori noi aveam, auzul unor nume necunoscute generând instantaneu investigații profunde cu privire la profesorii cu pricina.15 septembrie era și ziua în care, pe etajera din camera mea, apărea, la loc vizibil, noul orar. Era cel ce urma să-mi rânduiască viața pentru următorul an de zile.

„Haosul din învățământ”

Și iată un obicei care văd că se păstrează, slavă Domnului, și astăzi: careul din curtea școlii, în care avea loc festivitatea de deschidere a anului școlar. Evident, diferă nu numai cântecele ce se aud din difuzoare, ci și ziua în care careul prinde viață.

Atunci era 15 septembrie. Acum, haosul care a pus stăpânire, de mai mulți ani, pe învățământul românesc, mișcă prima zi de școală de la o dată la alta. Măcar de n-ar mișca din loc știința pe care dascălii vremurilor încearcă s-o așeze în mințile învățăceilor lor”, ni s-a mai confesat Marina Almășan, exclusiv pentru Click!

Elena Udrea: „Nu era Internet”

Și Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a vorbit, într-un interviu, despre atmosfera acelor vremuri:

„Am crescut în perioada comunistă şi îmi amintesc cum era să stai la coadă pentru pâine şi ulei pe cartelă. Înainte de Revoluţie, în Buzău nu se găsea Pepsi sau Coca-Cola, iar ciocolata se cumpăra pe sub mână.

Părinții au încercat, în acele vremuri dificile, să-mi asigure lucrurile de care aveam nevoie, fie că era vorba de haine și de încălțăminte, fie de jucării. Ne jucam foarte mult, stăteam foarte mult afară, nu exista Internet, nu ne răpea timpul, televiziunea era două ore pe zi, deci nici la televizor nu ne uitam, nu exista Realitatea, nu exista Antena, deci aveam o viață fericită“.

Cătălin Măruță: „Matricola mă înnebunea”

Iar prezentatorul Antena 1 Cătălin Măruță nu-și găsea locul la școală, fiind tare neastâmpărat:

„Eram speriat. Un pricăjit cu ghiozdan în spate, cu părul creţ şi mintea la joacă. Ştiam că la şcoală va trebui să fiu foarte cuminte şi asta mă îngrijora. După ce m-a aşezat învăţătoarea într-o bancă, aşteptam să mi se dea deja lecţii. Pe care urma să nu le ştiu şi trebuia să fac un plan de evadare, aşadar. După ce am epuizat toate soluţiile de fugă strategică, am înţeles că, în prima zi de şcoală, nimeni nu vrea nimic de la tine. Decât să spui cum te cheamă: Măruţă Cătălin”.

Nicoleta Luciu: „Am fost marginalizată”

Fosta Miss România Nicoleta Luciu are amintiri triste. I-a fost greu să se integreze în colectiv, să lege prietenii la școală:

„Şi eu eram destul de marginalizată. Am fost un copil introvertit. Sunt copii care te pun la perete, care te pun jos, care dau cu pumnul, cu palma, că provii dintr-o familie săracă, că nu ai un sandviş ca al lor sau un ghiozdan ca al lor sau haine ca ale lor.

Ţin minte că nu aveam bani de stixuri şi aveam o colegă care avea o situaţie mult mai bună ca a noastră. Mânca stixurile şi partea de care ţinea o punea acolo unde se punea cerneala. O dată am poftit atât de tare, dar mi-a fost ruşine să-i cer şi am aşteptat să se termine orele şi m-am făcut că plec şi am zis că am uitat ceva în bancă şi m-am întors ca să iau câteva din stixurile alea”.

Loredana Groza a fost premiantă

Cât o privește pe Loredana Groza, solista a avut-o învățătoare, la școală, chiar pe mama ei:

„A început şcoala la 6 ani, pentru că aşa era atunci. Mama ei a pregătit-o şi i-a fost şi învăţătoare timp de 4 ani. S-a simţit protejată, dar soţia mea nu i-a făcut favoruri, ci avea aceeaşi atitudine faţă de toţi elevii.

Norocul învăţătoarei că a avut un copil care nu i-a făcut probleme. Lori a fost premiantă până în anii de liceu. Singura notă de 9 în activitatea ei şcolară a fost la Botanică”, declara, în urmă cu câțiva ani, regretatul ei tată Vasile Groza.

Andrei Duban recita cu patos poezii patriotice

Nu mai e un secret că actorul Andrei Duban a fost preferatul soților Ceaușescu, fiind invitat la evenimentele din comunism ca recite cu patos poeziile patriotice:

„A fost o chestie contradictorie. Ea (n.r. Elena Ceaușescu) mi se părea o scorpie când tăcea, mi se părea o femeie rea, după care mi-am luat așa o lecție, după unul dintre spectacole, au trimis mașina după mine la școală. Am fost scos din clasă, nu apucasem să le spun părinților și m-au dus la Comitetul Central.

Am intrat în biroul președintei Organizației de Pionieri. Două cadouri mi-a făcut de-a lungul timpului. Când eram mai mic, o mașinuță de curse, de Formula 1, care la spate avea o rotiță și o brichetă. Mai târziu, eram deja la liceu și am primit cadou un stilou cu peniță de aur cu care ei semnau decretele prezidențiale. Nu-l mai am, mi l-au furat la Revoluție. Nu am vorbit cu tovarășa niciodată”, a menționat Andrei Duban pe YouTube.

Andreea Esca: „Învățătoarea era severă”

Știrista Pro TV Andreea Esca era silitoare și de frica învățătoarei:

„Învățătoarea noastră era cea mă severă din școală, dar și cea mai bună. O cheamă Măria Stavăr și îi mulțumesc cu aceasta ocazie pentru tot! Da. Mă văd cu mulți dintre foștii colegi, care acum sunt profesori de sport, deoarece eu am făcut școala generală la un Liceu sportiv. Și îi reîntâlnesc la bazin. Era greu să țin pasul și cu școala și cu antrenamentele la înot, deoarece făceam înot de performanță și munceam mult. Iar eu eram foarte slabă și mică”, a menționat ea, pentru PRO TV.

Teo Trandafir: „Eram retrasă și gri”

Deși acum e un munte energie, vedeta TV Teo Trandafir nu avea aceeași atitudine și în anii de școală. Iată ce povestea pentru viva.ro:

„Percepțiile sunt diferite, mie mi se părea că sunt timidă, retrasă și gri, iar cei care mă cunosc din liceu și cu care țin legătura în continuare îmi povestesc despre mine lucruri pe care nu mi le mai amintesc, despre tot felul de sclipiri. Pe vremea aia, nu prea puteai avea relații altele decât cele stricte între elev și profesor.

În facultate mi s-au deschis ochii, atunci când rectorul Facultății de Filologie a venit și ne-a spus „stimați colegi”, nouă, care eram niște copii, pentru că aveam 18 ani când am intrat la facultate. Asta m-a responsabilizat, puteam să ne adresăm în pauze profesorilor cu „tu” și să fim tratați ca niște domni și doamne, nu ca niște tovarăși, ca până atunci”.