Bebeluşa Alinei Sorescu botezată cu apă din Iordan

Ultima actualizare:

    Alexandru şi  Alina organizează  un chef de pomină  după creştinarea  Anei Raisa
Alexandru şi Alina organizează un chef de pomină după creştinarea Anei Raisa

Se apropie un eveniment important în familia solistei Alina Sorescu şi a designerului Alex Ciucu, iar pregătirile sunt în toi. Este vorba despre creştinarea mezinei familiei, Ana Raisa, care va avea loc duminică. Apa în care micuţa îşi va primi botezul este adusă din Râul Sfânt, din Israel, chiar de tatăl ei.

Emoţii şi multă bucurie în suflet, cam aşa arată zilele de dinaintea creştinării Anei Raisa, cea de-a doua fetiţă a cuplului Alina Sorescu şi Alex Ciucu. Micuţa, în vârstă de patru luni şi jumătate, urmează să fie botezată duminica aceasta, iar la Restaurantul Aristocrat sunt aşteptaţi peste 200 de invitaţi, printre care şi personalităţi ale Casei Regale.

Meniul cu care îşi vor delecta musafirii este unul extrem de sofisticat, demn de o prinţesă, însă cel mai important detaliu al creştinării a fost stabilit printre primele din lista de pregătiri. Şi anume, apa din cristelniţă, în care micuţa va fi botezată. Aşa cum au făcut şi pentru botezul primei fetiţe, Carolina, Alexandru Ciucu a adus apa din râul Iordan şi pentru botezul Anei Raisa.

“În decembrie 2013, am avut privilegiul de a fi invitat, la un prânz privat, de Regele Simeon al bulgarilor, care mi-a povestit cum tatăl său, Ţarul Boris al III-lea, a făcut acelaşi gest pentru copiii săi. Aceasta poveste m-a inspirat să merg în Israel, să iau apă din Râul Iordan, unde a fost botezat Iisus. Mi se pare un gest nobil, simbolic şi creştinesc şi cred că peste ani va rămâne o amintire frumoasă în familia noastră”, a spus Alexandru Ciucu, pentru Click! Alina a fost foarte încântată de gestul soţului ei: “Îmi place că Alexandru ţine la astfel de gesturi simbolice, vor fi lucruri cu care fetele noastre se vor mândri peste ani şi, cu siguranţă, se vor simţi special”, ne-a spus Alina Sorescu.  

Alexandru Ciucu  a fost în Israel,  pentru a lua apă din  Râul Iordan, în care  a fost botezat Iisus
Alexandru Ciucu a fost în Israel, pentru a lua apă din Râul Iordan, în care a fost botezat Iisus

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
1 florin piersic png png
image
image
image
image
image
image
92f0a716 3d25 49fe 9a40 fbfef5803f44 jpeg
Banner Andreea Raicu
sanziana negru si stefan floroaica jpeg
chrissy teigen rochie profimedia jpg
sofia vicoveanca jpeg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
Un singur lucru nu i-a fost pe plac Anamariei Ferentz, spectacolul Carmen pus în scenă la Opera din Viena
cub andreea balan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net