Bittman, mărturisiri emoționante despre femeia care i-a dăruit trei copii
Se iubesc de aproape 23 de ani, au împreună trei băieţi minunaţi şi o viaţă de familie discretă. Într-un interviu sincer pentru cel mai nou număr al revistei “OK!”, Dan Bittman (54 de ani) dă din casă şi îi face declaraţii de dragoste iubitei.
Este o plăcere să-l asculţi pe Dan Bittman cum vorbeşte despre moştenirorii săi, Alex, Patrik şi Marc. “Alex face 18 ani acum, în ianuarie. Ceilalţi au 13 ani, respectiv 10 (n.r. Marc e mezinul). Mă simt bine. Sunt împlinit. Doi dintre ei fac fotbal. Chiar fotbal profesionist. Nu ştiu ce le-a venit. Talent au toţi la muzică, dar doar cel mare se ocupă de asta. Îşi face muzica lui, are deja un site pe care-şi pune muzica. Face remixuri pentru artişti, pentru Dan Bălan, Lora, pentru mai mulţi”, povesteşte Bittman în noul “OK!”.
Solistul n-a lăsat-o deoparte nici pe mama băieţilor, textiera Liliana Ştefan (47 de ani), căreia îi datorează faptul că a ştiut să ţină familia unită. “Am avut un mare noroc. Norocul meu s-a numit Liliana. Ea a ştiut cum să-i crească, oarecum în absenţa mea. Cu ghilimele în absenţa mea, pentru că eu am tot fost plecat, în stânga, în dreapta, cu concertele, cu o problemă. Ea a ştiut foarte bine să facă în aşa fel încât copiii să crească frumos. Dacă e cineva căruia trebuie să-i mulţumesc, ea este Liliana. Are o înţelepciune de care multe femei nu dispun. Eu am fost un alt gen de exemplu pentru ei. I-am spus şi lui Alex, cel care face 18 ani, că dacă vrea să vadă cum e viaţa asta mondenă, plină de neprevăzut, îl iau cu mine şi vede. O dată, de două ori, de cinci ori, până se prinde ce e adevărat şi ce nu”, mai spune artistul.