Cârcotașii lui mor de ciudă! Fuego a fost decorat în Argeș! Ce îl leagă pe artist de acest județ!
Face Fuego ce face și ajunge din nou să puncteze o performanță ce vine ca o confirmare a valorii și muncii asidue pe care o depune, în ciuda glumelor cârcotașilor.
Astfel, sâmbătă, 30 august, în cadrul unei manifestări somptuoase, la care au fost prezente nume importante ale culturii românești, artistul Paul Surugiu – Fuego a primit, cu surle și trâmbițe, distincția onorifică pentru „EXCELENȚĂ ÎN ARTĂ”, titlu ce i-a fost acordat pentru activitatea prodigioasă desfășurată în promovarea artei, a valorilor naționale, pentru meritele profesionale și nu în ultimul rând, pentru voința, seriozitatea și determinarea de care a făcut dovadă prin toată munca sa.
Distincția i-a fost acordată de către Consiliul Județean Argeș, la cea de a VIII – a ediție a Sărbătorilor Argeșului și Muscelului, ce s-a desfășurat la Muzeul din Golești, devenind în consecință fiu și cetățean de onoare al județului Argeș. Dacă se întrebă toată lumea ce îl leagă pe Fuego de Argeș, ei bine, răspunsul este teatrul.
El este angajat de aproape 12 ani la Teatrul ”ALEXANDRU DAVILA” din Pitești, iar în ultimul an a făcut un succes neașteptat cu piesa ce îl pune în evidență în ipostaza neașteptată de actor – TESTAMENT, omagiul adus lui Grigore Vieru, care a fost cel mai bun spectacol al stagiunii, conform teatrului, și care se va juca și în stagiunea următoare, prima reprezentație fiind pe 9 octombrie 2014.
Iată ce mărturisește, cu modestie, artistul ce are la activ 28 de albume de studio, numeroase turnee și o mulțime de oameni ce iubesc și apreciază muzica și activitatea sa în teatru și televiziune :
“Sunt onorat! Nu atunci când primesc o distinție, ci atunci când știu și văd că oamenii mă iubesc, că se bucură să mă vadă. Nu e nimic spectaculos în a cânta, până la urma. Reprezintă o vocație, iar dacă o faci din tot sufletul, ajungi să fii, printre altele, dincolo de satisfacțiile personale, și iubit. Cu adevărat spectaculos pentru mine însă, este momentul în care văd chipurile celor ce ascultă cântecele mele, cum se înseninează, cum se bucură.
Nu am avut niciodată plăcerea să fac cunoștință cu noțiunea de “ vedetă “, cu principii superioare și statut privilegiat. În schimb, am cunoscut cum te simți atunci când săli întregi te aclamă, cum zâmbesc atunci când le acorzi atenție deosebită, bucurându-te de fiecare în parte.
Pentru o persoană care are privilegiul de a fi în fața celorlalți, prin natura profesiei, esențial este să perceapă că acest statut se datorează celor care te privesc și să le acorzi cea mai mare importanță. Fără public, un artist este asemeni unui scriitor fără vorbe ! Eu, așa cum sunt astăzi, așa cum am ajuns, lansându-mă acum 21 de ani la Mamaia, sunt un produs al tuturor celor ce, de-alungul anilor, au crezut în mine, m-au ascultat, m-au iubit și aplaudat. Și le mulțumesc ! “