Carmen Iohannis, brunetă şi scurt tunsă!
De la Nina Iliescu încoace, soțiile președinților au stat mereu sub semnul discreției. Același lucru se întâmplă, se pare, şi cu actuala Primă Doamnă a României, Carmen Iohannis (54 de ani), despre care nu prea știe nimeni mai nimic. Şi, totuşi...
De curând, o fotografie cu Carmen Iohannis brunetă circulă pe Internet! De menţionat faptul că imaginea cu pricina a fost publicată pe un cont al unei reţele de socializare care nu îi aparţine soţiei lui Iohannis. Carmen Iohannis nu are pagină de Facebook, nu are blog şi, exceptând câteva declaraţii de presă, nu pare dornică să dea interviuri presei.
Totuşi, poza care a devenit virală face furori în rândul admiratorilor Primei Doamne, care au rămas impresionaţi plăcut. În fotografia cu pricina, Carmen Iohannis e surprinsă pe vremea când era brunetă şi avea o coafură diferită, în comparaţie cu cea actuală.
Totul despre Carmen Iohannis
Apariţiile Primei Doamne sunt, de fiecare dată, dintre cele mai rafinate şi au atras mereu critici bune. Carmen Iohannis s-a remarcat prin ţinutele elegante şi feminine, purtate la diverse evenimente, alături de soţul ei.
Carmen Iohannis, un profesor de excepţie
Carmen Iohannis a devenit cunoscută fără voia ei şi a ajuns în atenţia publicului imediat după ce Klaus Iohannis (55 de ani) a devenit preşedintele României. Este profesoară la unul dintre cele mai bune licee din Sibiu, "Gheroghe Lazăr", unde predă Limba Engleză, încă din anul 1990.
Deși toată lumea se aștepta să își urmeze soțul în Capitală, Carmen Iohannis va rămâne profesoară la Sibiu, cel puţin deocamdată. După Sărbătorile de Iarnă, soția președintelui Klaus Iohannis și-a reluat activitatea la liceul unde predă Limba Engleză și își dorește să încheie primul semestru alături de elevii ei. Decizia Primei Doamne i-a surprins pe toţi colegii. Totodată, elevii spun că se bucură de fiecare lecţie pe care o au cu ea, pentru că este o dirigintă extraordinară.
Carmen Iohannis, admiratoare a Familiei Regale
Soţia preşedintelui ales al României este o admiratoare înfocată a Familiei Regale şi a soţiei preşedintelui american, Michelle Obama. Totodată, Carmen Iohannis a cunoscut-o, imediat după Revoluţie, pe Principesa Margareta, chiar la Sibiu.
Cum s-au cunoscut Carmen Iohannis şi Klaus Iohannis
Carmen Iohannis şi-a petrecut alături de Klaus Iohannis 31 de ani, dintre care ultimii 25 în calitate de soţie. În autobiografia scrisă de către Klaus Iohannis, "Pas cu pas", aceasta este un personaj de notorietate. Cei doi s-au cunoscut când aveau 22 de ani, pe vremea studenţiei, prin intermediul unor prieteni sibieni şi s-au căsătorit şapte ani mai târziu.
”Dacă se întâlnesc doi oameni care se plac şi se înţeleg, restul devine irelevant”, a mărturisit soţul în volumul său. De altfel, şeful statului a susţinut că ea constituie motivul pentru care a decis să rămână în România, în vreme ce părinţii şi sora lui au emigrat în Germania, în anii '90. Cei doi nu au copii, dar, așa cum mărturisește chiar Klaus Iohannis, Carmen e cel mai bun consilier al său.
Au fost "rivali", pentru o perioadă
Iohannis şi soţia sa au trecut şi printr-o perioadă de rivalitate, desigur, simbolică. Amândoi fiind profesori, au ajuns să predea la licee rivale: Klaus Iohannis la "Liceul Samuel Brukenthal", ca profesor de Fizică, iar ea la "Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr", ca profesoară de Limba Engleză.
Pasiunile lui Carmen Iohannis
Printre pasiunile lui Carmen Iohannis se numără teatrul, gastronomia franceză şi moda. Ea este atrasă de creatorii de modă francezi şi, în prezent, încearcă să şi înveţe limba franceză. Apreciază şi cultura britanică, dar detestă gastronomia englezilor.