Carmen Stănescu a murit la 92 de ani, după o îndelungată suferință

Ultima actualizare:

    Așa arăta actrița Carmen Stănescu în 2006foto: Adevarul
Așa arăta actrița Carmen Stănescu în 2006foto: Adevarul

Actriţa Carmen Stănescu a murit în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 92 de ani. Informaţia a fost confirmată, pentru Agerpres, de actriţa Ilinca Tomoroveanu, director adjunct al Teatrului Naţional 'I. L. Caragiale' din Bucureşti.

'Este adevărat, doamna Carmen Stănescu a murit azi noapte. Bănuiesc că motivul este boala de care suferea dânsa', a precizat Ilinca Tomoroveanu.

Fermecătoarea actriţă a bucurat generaţii întregi cu apariţiile ei în filme şi piese de teatru, dar mai ales în emisiunile de varietăţi. Însă azi, după 7 decenii de carieră, Carmen Stănescu nu-şi mai poate face meseria din cauza vârstei înaintate, 92 de ani, dar şi din cauza unor probleme de sănătate care o ţin la pat. Soțul ei, maestrul Damian Crâşmaru, ne-a povestit cum e viața lor, cu bune, cu rele. 


    foto: TVR
foto: TVR

Carmen Stănescu a fost o emblemă a teatrului şi a filmului românesc. A debutat în 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna, în “Frații Karamazov”, iar de-a lungul carierei a avut ocazia să joace cu toți maeştrii teatrului românesc, dar şi cu actori din generaţia tânără. De câțiva ani însă, actriţa nu a mai fost în lumina reflectoarelor, din cauza problemelor de sănătate. Reporterul Click! l-a întâlnit în schimb pe soțul ei, maestrul Damian Crâşmaru (86 de ani), care duminică (17 septembrie) a urcat pe scenă în piesa “Quartet”, la Teatrelli, alături de Adela Mărculescu, Florina Cercel şi Costel Constantin.

“Actriţa Carmen Stănescu nu e deloc bine. A făcut o gonartroză şi nu mai poate merge (n.r. afecţiune cronică a genunchiului, invalidantă, cu evoluţie progresivă, prin care cartilajul se degradează progresiv, cu apariţia durerii şi limitarea mobilităţii). Ea a fost şi campioană la atletism, la <suta de metri>, a fost sportivă mare, a mai practicat şi alte sporturi, a fost cinci ani în echipa națională de tir. La vârsta ei, doctorii se tem să o opereze, pentru că e posibil să apară şi alte complicaţii. Merge destul de dificil, nu mai joacă nicăieri şi, sincer, nici eu nu mai vreau să joc. Am peste 66 de ani de teatru. Am urcat în scenă de 19.900 de ori. Au fost săptămâni în care am jucat de 14 ori, au fost dăţi când am căzut în scenă sau când m-au dus la balamuc”, ne-a povestit, copleșit, marele acto, în urmă cu ceva vreme. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage   2025 06 25T233529 027 jpg
Oana Radu și Cătălin Dobrescu au fost căsătoriți timp de 3 ani
BeFunky collage   2025 06 25T211651 560 jpg
Taylor Swift, Travis Kelce, foto Pinterest jpg
Banner Adina Halas
Andreea Raicu, foto Instagram jpg
Luminita Anghel, foto Instagram jpg
Mihai, Elwira Petre, foto Instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net