Cătălin Botezatu se reface după operaţia la cot în Singapore. În ce hotel luxos stă

Cătălin Botezatu se reface după operaţia la cot în Singapore. În ce hotel luxos stă

Ultima actualizare:
Joi se afla deja în vacanță
Joi se afla deja în vacanță

Celebrul designer vestimentar Cătălin Botezatu (52 de ani) a avut o vară plină de necazuri. Dacă luna trecută a suferit o operație de apendicită, la scurt timp după ce a revenit dintr-o vacanță în Turcia, iată că în urmă cu patru zile el a ajuns iar la o clinică privată din Capitală, pentru o altă intervenție chirurgicală.

”Am avut o căzătură la filmări și mi s-a umflat cotul. Am făcut o gâlmă enormă și a trebuit să fac operația asta”, a declarat Cătălin Botezatu.

Pentru că s-a refăcut rapid, și-a făcut bagajele și miercuri a plecat departe de țară, mai precis în Singapore, unde a fost cazat la cel mai exclusivist hotel. El s-a fotografiat în timp ce se afla la micul dejun, într-un local ce seamănă mai degrabă cu o bibliotecă.


    Joi se afla deja în vacanță
Joi se afla deja în vacanță

”Aici poți lua micul dejun și să citești apoi o carte bună, unde sunt disponibile peste 3.000 de volume”, a menționat Cătălin, jurat la concursul ”Bravo, ai stil!”, de la Kanal D.  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Alex Velea și Antonia jpg
Anca Țurcașiu și partenerul său jpg
Ana Baniciu jpg
image png
matt damon jpeg
Insula Iubirii 3 jpg
Ramona Olaru  jpg
Adina Buzatu, Sorina Docuz (1) jpg
image
image