Catrinel a dat afară de la botez ursitoarea rea

Catrinel a dat afară de la botez ursitoarea rea

Ultima actualizare:

    Catrinel Sandu şi Gabriel Trifu au botezat-o sâmbătă pe Sara Maria
Catrinel Sandu şi Gabriel Trifu au botezat-o sâmbătă pe Sara Maria

Catrinel Sandu şi Gabriel Trifu au chemat, sâmbătă, la botezul fiicei lor, Sara Maria, în vârstă de două luni, trei ursitoare, numai una şi una.

Slujba de creştinare a micuţei Sara Maria avut loc la prânz la Biserica Domniţa Bălaşa, după care toţi invitaţii au plecat să petreacă la Casa Centrală a Armatei.

Punctul de atracţie al botezului l-au constituit cele trei ursitoare tocmite de Catrinel şi Gabriel Trifu, care au venit să-i ureze fetiţei să aibă parte de noroc, fericire, bani şi o soartă cât mai bună.

Conform tradiţiei, alături de Zânele bune şi-a făcut apariţia şi Vrăjitoarea cea rea, care a fost însă alungată de la chef de fosta prezentatoare de la Naţional TV.

Micuţa Sara a rezistat la petrecere până la miezul nopţii, când a fost adus tortul de un etaj, din ciocolată şi bezea. Invitaţii i-au adus foarte multe cadouri, de la jucării, la hăinuţe de firmă şi, îndeosebi, bijuterii din aur şi din platină.

Micuţa a avut două rânduri de naşi, Diana şi Florin Segărceanu şi un cuplu de prieteni de-ai soţilor Trifu, Narcisa şi Călin Mocanu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
FotoJet (6) jpg
banner cristina siscanu png
164642266 10159202463693838 5061416091333533888 n jpg
iulia albu jpg
image png
Mihai Onilă a fost operat de urgență
banner florin bruescu png
image
image