Catrinel Sandu s-a reîntors la școală de 3 săptămâni. Cât de mult o susține soțul ei american, Steve Schroeter?
Catrinel Sandu (48 de ani) a intrat serios în pâine, în America, după ce s-a întors din vacanța pe care a petrecut-o în România.







Fiind profesoară de coregrafie, având compania ei, școala dezvoltându-se frumos, vedeta a început de trei săptămâni școala în Florida, la Sarasota. Pentru că ambele ei fiice învață la aceeași școală unde mămica lor este profesoară de dans, cele trei fete se duc împreună la școală. Dar Catrinel Sandu recunoaște și faptul că se bucură pentru că fiica ei mai mare, Sara, conduce propria ei mașină și a devenit independentă.
“Am intrat deja în pâine, am început școala deja de trei săptămâni, aici, în America. Totul va fi bine, va fi un an foarte frumos dar plin, cu de toate, asta pentru că Sara este clasa a XI-a și trebuie să tragem tare pentru că sunt foarte multe examene pe care trebuie să le dea, trebuie să își aleagă facultatea pentru care va aplica. O să fie un an de forță. Am și compania de balet, am făcut programul pentru anul acesta și noul sezon și avem foarte multe spectacole și foarte multe competiții, o să fim foarte ocupați. Dinamica e puțin diferită, mergem împreună la școală, toate trei, dar Sara, având acum mașină ei pe care a primit-o când a împlinit 16 ani, mai merge și cu colegele și prietenele ei. Dacă trebuie să meargă undeva nu o mai duc eu, se duce singură și o duce și pe sora ei mai mică, pe Lara. Suntem într-un alt stagiu, altă dinamică a familiei acum, având această independență”, ne-a povestit Catrinel Sandu, exclusive pentru Click.
“Când vine mama acasă, o să fie mâncărică bună mereu”
Încă puțin și familia lui Catrinel Sandu se reîntregește pentru că mama ei urmează să ajungă din nou în America. Cu toții sunt fericiți, în special adulții, Catrinel și soțul ei, Steve, pentru că vor fi din nou răsfățați cu mâncare bună și tradițională pe care mama vedetei o pregătește zilnic pentru toată casa.
“Lara face 13 ani în decembrie. A luat și ea examenul și a intrat în compania de balet a școlii. Sunt super fericită că o am și pe ea cu mine în compania. Suntem toate trei împreună în fiecare zi la școală. Nu prea le văd acolo pentru că fiecare suntem la clasele noastre dar mergem împreună și ne întoarcem împreună și avem compania de balet care este la programul de afterschool și atunci suntem tot timpul împreună. Mai are și mama puțin și vine și ea din nou și suntem toți fericiți, în mod special eu cu Steve, când e mama acasă și o să fie mâncărică bună mereu, făcută de ea”, a mai adăugat Catrinel Sandu.
"El e mâna dreaptă, manager, șofer, de toate"
Profa de coregrafie este fericită alături de soțul ei, medicul stomatolog Steve Schroeter, pentru că acesta este un ajutor de bază, priceput și omul bun la toate în compania ei de balet.
“Steve muncește și el cu drag și spor, mă ajută pe mine cu absolut tot ce e legat de compania de balet, cu decoruri dacă am de făcut ceva special, cu muzica care trebuie tăiată și pregătită pentru competiții. El e mâna dreaptă, manager, șofer, de toate și tot ce trebuie pentru companie, pentru că avem foarte multe lucruri de făcut și el e cel care mă ajută cu absolut tot. Am intrat în forță și repede, nici nu am avut timp să ne dezmeticim după vacanță. Școala s-a mărit foarte tare, suntem deja 2000 și ceva de copii în școală, de la clasa a 6-a până la a 12-a, și mă bucur că vom avea și o sală separată pentru dans. Creștem frumos și abia aștept să văd ce nebunie frumoasă o să se mai întâmple și anul ăsta!”, ne-a mai povestit Catrinel Sandu, foarte încântată de tot ceea ce trăiește acum și de viața ei din America, acolo unde și-a găsit liniștea și fericirea.



































