Ce bine o duce Gheorghe Turda după divorț! Cât a ajuns să câștige din concerte

Ultima actualizare:

    Anul acesta s-au împlinit 10 ani de când Gheorghe Turda este văduv
Anul acesta s-au împlinit 10 ani de când Gheorghe Turda este văduv

Burlăcia îi prieşte de minune lui Gheorghe Turda. După ce i-a spus ”Adio!” fostei iubite, artistul şi-a triplat numărul de concerte şi, totodată, i s-au umplut şi buzunarele de parale. Are săptămânal trei concerte, iar lunar a ajuns să încaseze o căruţă de bani.

Gheorghe Turda (68 de ani) nu mai este holtei, dar rămâne o partidă bună pentru doamnele care au început să-l abordeze imediat ce a anunţat că s-a despărţit de Lucia Lazăr. Celebrul interpret originar din Săpânţa are zestre, nu glumă: vilă la Câmpina, casă în Bucureşti, iar de curând şi-a achiziţionat şi un Volkswagen Touareg Mountain, de peste 200 de cai putere, pentru care a scos din buzunar în jur de 50.000 de euro. Deşi ar putea să trăiască liniştit din banii de pensie, solistul din Maramureş nu poate renunţa la scenă. În ultima vreme este din ce în ce mai prezent la concertele din ţară. După ce a redevenit burlac, lui Turda i s-a triplat activitatea. Astfel, dacă înainte avea câte un concert pe săptămână, acum a ajuns să bifeze şi câte trei. 

Are programate nunți până în vara lui 2017

”Ghiţă Turda are în jur de 12 spectacole pe lună. Se ştie că programul lui este de 50 de minute la o cântare şi onorariul de 1.500 de euro. La un simplu calcul, este un artist de 18.000 de euro pe lună şi cred că merită după atâţia ani de muncă. E importantă aprecierea publicului”, a declarat pentru Click! o sursă din anturajul interpretului de folclor. La evenimentele private, onorariul lui Turda e triplu. 

”La nunţi, are un tarif de 4.500 de euro pentru că este un program mult mai amplu. Are nunţi antamate până în vara lui 2017, cam două pe lună”, ne-a mai spus aceeaşi sursă. Aşadar, cu asemenea venituri, ”puiul” de moroşan nu duce grija zilei de mâine şi-şi permite să trăiască în lux, la propriu. Poate doar o iubită ar fi problema de moment, însă nu-şi doreşte lângă el o femeie materialistă, ci o doamnă cu suflet bun. 

Turda şi-a luat «aspirator» de femei

De două săptămâni, Gheorghe Turda conduce o mașină de lux: un Volkswagen Touareg Mountain, de peste 200 de cai putere, pe care a dat aproape 50.000 de euro. ”Am dorit să-mi schimb maşina. Mă plictisisem de cea veche, şi am fost la reprezentanţa acestei mărci, ştiam ce model vreau. Mi-am luat un Touareg, alb, cu 240 de cai putere, capacitate cilindrică 3.000 cmc, pe motorină. Deja am făcut primii kilometri cu ea şi sunt foarte mulţumit”, a declarat pentru Click! Gheorghe Turda. Primul drum pe care l-a făcut maestrul a fost la biserică, pentru că este credincios şi a dorit să o sfinţească.

S-a despărţit de iubită în ziua de Sfântul Ilie

După cinci ani de relație, mama Alinei Puşcaş, Lucia Lazăr, și Gheorghe Turda au anunțat că s-au despărțit. Astfel, în zi de sărbătoare, mai precis, de Sfântul Ilie, artistul și bruneta şi-au spus ”Adio!”. A urmat furtuna, căci Lucia l-a acuzat pe solist că se urcă băut la volan şi că are un comportament dificil. Solistul a avut şi el o variantă. Turda a declarat, prin intermediul Click!, că se bucură de decizia luată și a spus că fosta logodnică ”mă ţăcănea la cap ca o moară stricată”. 

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net