Ce familie frumoasă are Andrei Păunescu! Cântă cu soția pe scenă, iar fiica îi susține din culise

Ce familie frumoasă are Andrei Păunescu! Cântă cu soția pe scenă, iar fiica îi susține din culise

Ultima actualizare:

    Andrei Păunescu, alături de Adriana și de Maria foto: arhiva personală
Andrei Păunescu, alături de Adriana și de Maria foto: arhiva personală

Andrei Păunescu (50 ani), fiul regretatului poet Adrian Păunescu, se află în febra pregătirilor pentru marele eveniment din 1 noiembrie, ”Cenaclul Flacăra”, care va avea loc cu începere de la orele 19.00 , la Sala Palatului din București. Prețul unui bilet este cuprins între 90 lei și 250 lei.

Ediția din acest an aduce și o premieră, toată crema din lumea folk-ului urmând a fi acompaniată de Orchestra Metropolitană București, condusă de Daniel Jinga. Cu acest prilej, Andrei Păunescu va serba 50 de ani de viață și 40 de ani de carieră și va cânta pe scenă alături de logodnica sa, Maria (28 ani), mama fiicei lui, Adriana, în vârstă de 5 ani și 8 luni. Cei trei au fost prezenți, luni, la filmările emisiunii ”Acasă la Electrecord”, de la Etno TV, pentru a-și promova spectacolul. În timp ce ei cântau, fetița fredona refrenul, semn că știe pe de rost piesele din repertoriul părinților.

Citește și:



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Anca Pandrea a venit cu flori, cu lumânări şi, bineînţeles, cu fotografia lui Iurie Darie în piept  Era vizibil plânsă jpeg
anca pandrea și iurie darie PNG
banner anca pandrea png
banner anca pandrea png
andi moisescu facebook jpg
Captură de ecran 2026 08 31 191915 png
loredana groza jpg
Mihai Onilă, vești bune după cumpăna prin care a trecut!
image
image