Ce fel de femeie își dorește Dan Alexa, după ce fosta soție l-a înșelat cu Alex Bodi. E vindecat sau nu: „Sunt un tip foarte realist” Cum e în rol de tătic
Dan Alexa urmează să împlinească 46 de ani pe 28 octombrie și se bucură din plin de faptul că acum s-a mutat la Timișoara, acolo unde antrenează echipa Politehnica Timișoara, dar unde este alături și prezent de cele două fete ale sale,dar și de mezinul său, Arkan, pe care îl divinizează și care speră să îi calce pe urme.









Dan Alexa își dorește să obțină rezultate bune până la sfârșitul anului cu echipa de fotbal pe care o antrenează acum. După divorțul de fosta lui soție, Alexa pare liniștit și refăcut sufletește.
Distins cu trofeul „Lider prin Excelență în Fotbal”, la Gala Performanței și Excelenței
Luni seară Dan Alexa a atras toate privirile și a fost în centrul atenției atunci când a participat la Gala Performanței și Excelenței organizată de Adela Diaconu, acolo unde antrenorul echipei Poli Timișoara, aflat într-o expunere maximă datorită participării în cadrul reality show-ului “Asia Express” de la Antena 1, a fost distins cu trofeul “Lider prin Excelență în Fotbal”, o recunoaștere a carierei sale în fotbal de până acum.
Dan Alexa se străduiește din plin să facă performanță și să obțină rezultate bune cu echipa Politehnica Timișoara la “cârma” căreia se află acum.
„Așteptările sunt foarte mari cu Poli Timișoara, practic am luat-o de la zero acolo. Sperăm să rămânem constanți pentru că avem un obiectiv clar la finalul sezonului. Este și un proiect de suflet, sunt acasă și îmi doresc foarte mult să reușesc!
Anul ăsta îmi doresc să ne promovăm, e un an important pentru fotbalul timișorean!”, ne-a mărturisit Dan Alexa care adoră faptul că este la Timișoara, alături de cele două fete ale sale dar și de băiețelul lui din cea de-a doua căsătorie, carismaticul Arkan.
„Copiii sunt speciali pentru mine!”
„Fetele sunt la Timișoara, fiul meu este acum acolo. Am avut perioade în care le-am lipsit copiilor acum încerc să profit cât de mult pot pentru că sunt acolo și sunt lucruri mai importante decât fotbalul ceea ce până acum nu mi-am dat seama. Încerc să recuperez timpul în care nu am fost lângă ei, îmi place să stau cu copiii. Fetelor mele le place foarte mult să mă urmărească la Asia Express.
Înainte să plec la Asia Express chiar ziceam și îmi doream ca fetele mele să fie mândre de mine, sper că am reușit lucrul ăsta!”, ne-a mai povestit celebrul antrenor Dan Alexa care este topit de-a dreptul după fiul său și, în general, după copiii lui.
„Copiii sunt speciali pentru mine! Am două fete dar Arkan e cel mai mic și orice moment pe care îl petrec cu el este special, e minunat. E viața mea și mă bucur tare mult că pot să petrec cât de mult timp pot eu cu el. Mi-aș dori să mă urmeze în cariera de fotbalist dar important este să facă ce îi place.
Orice fost fotbalist își dorește ca băiatul lui să îl urmeze în carieră… Îi place mingea, e foarte activ, foarte energic, vom vedea. Își alege drumul! Ca tată am fost foarte mult timp absent, foarte mult timp plecat. Încerc să recuperez timpul ăsta. Am plecat la Timișoara ca să stau mai mult timp cu ele, cu fetele mele!”, ne-a povestit Dan Alexa despre cum este el ca tată pentru cei trei copii ai lui.
„M-am vindecat de mult”
De când a divorțat după întoarcerea de la “Asia Express”, Dan Alexa este un burlac veritabil, “vânat” de multe femei. Întrebat dacă și-ar reface viața ce femeie și-ar dori lângă el pe viitor, Alexa ne-a răspuns cu sinceritate:
„M-am vindecat de mult. Sunt un tip foarte realist! Îmi doresc o femeie care să mă iubească și cu care să mă simt confortabil!”.






























