Ce mai face Ani Crețu din „Vacanța Mare”? A dat comedia pe fotoliul de director. „Prezentul îmi ocupă timpul și mintea”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Simpatica actriță Ani Crețu a dat comedia pe biroul de director. După ce a cunoscut celebritatea, în anii 2000, alături de Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu, fondatorii grupului „Vacanța Mare”, actrița și-a continuat frumos destinul ei artistic: pe scenă! Ce mai face acum, la aproape 20 de ani de la scenetele spumoase cu Leana și Costel? Aflăm chiar de la ea, într-un interviu exclusiv Click!

Click!: Ce mai face actrița Ani Crețu (47 de ani)? Publicul vă cunoaște din „Vacanța Mare”. Cu cine ați mai ținut legătura dintre vechii colegi de trupă?

Ani Crețu: Fac ce am făcut mereu, adică de la 18 ani și jumătate: teatru. Asta în plan profesional. Personal, familie, prieteni, pasiuni. Încerc să trec către maturitate cu decență. Cu prietenii din Vacanța Mare am păstrat legătura, normal. Ne leagă mulți ani petrecuți împreună, multe amintiri. Legăturile nu mai sunt la fel de strânse ca în trecut, este și normal, dar când vorbim sau ne vedem, zici că nu au trecut atâția ani. O reluăm de unde am rămas.

Vă e dor de acele vremuri?

Îmi este dor de efervescența acelor vremuri. Dar încerc să trăiesc în prezent... marea mea luptă cu mine. Nu știu dacă a existat vreo perioadă liniștită în viața mea, de aceea prezentul îmi ocupă atât timpul cât și mintea. Mereu au apărut provocări pe care le-am acceptat din mers. Viața vine cu de toate, important este cum m-am poziționat de fiecare dată.

Între timp ați devenit mamă, soție, director de teatru. Care rol este cel mai greu?

Toate, dacă ții la tot ce te înconjoară . Este adevărat că nu poți fi 100% cu accelerația în toate odată, dar le iau pe rând. Copilul este prioritatea nr 1 și este firesc așa. Apoi, în funcție de unde sunt, patima care mă caracterizează îmi canalizează energia în ceea ce fac. Când am înțeles că singurul moment pe care îl am este ACUM, totul mi-a fost mai clar. Sunt omul de azi pentru tot ce a fost și voi fi mâine ceea ce sunt acum. Nu este o metaforă și nici nu sunt vorbe mari, este fix ce încerc să trăiesc în fiecare clipă.

Ce face fiul dvs? Știm că v-ați confruntat cu niște probleme medicale. Cum se simte acum?

Adan este mare, în martie va avea 13 ani, o perioadă de transformare pentru el și de repoziționare pentru noi ca părinți: începe adolescența. Încercăm să fim alături de el cu blândețe și înțelegere, dar mai ales cu ghidare. Adolescentul este acea ființă fragilă aflată între două lumi: copilăria pe care a trăit-o și maturitatea, cea care va veni. Din punct de vedere al sănătății, Slavă Divinității, este bine. Are o imunitate bună, răcește rar. Cu alimentația sub control, este un copil responsabil și știe ce trebuie să evite. Dar continui să îi gătesc inclusiv pentru școală.

Cum ați petrecut sărbătorile?

Crăciunul acasă cu familia!!! Odihnă și recunoștință. A doua zi de Crăciun avem obiceiul de a merge în vizită prelungită la prieteni. Revelionul ,în schimb, petrecere 3 zile și 3 nopți cu gașca de prieteni la Bavaria Blu în Mamaia, locul unde mergem din 2017. Prietenii ni s-au alăturat acum 4 ani și de atunci petrecem an de an. Gașca frumoasă , tematică - dress code pe care îl respectăm cu sfințenie, dans toată noaptea de Revelion - o rețetă perfectă pentru sufletul meu.

Din noiembrie sunteți director la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles” și începeți anul în forță cu un spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale. Ce ne puteți spune despre acest spectacol?

Da, mai exact din 27 noiembrie 2025. Spectacolul este dedicat moștenirii culturale pe care am primit-o de la înaintașii noștri. Avem o bogăție culturală fabuloasă pe care avem datoria de a o păstra și a o cinsti. Asta îmi doresc de la acest eveniment. Conceptul evenimentului îmi aparține. Ce este măgulitor pentru mine este faptul că toți artiștii care vor fi pe scenă au spus da imediat.

În două ore aveam lista artiștilor, numele evenimentului - care este titlul unei poezii a lui Eminescu și gata. Muzică, poezie , soprane, actori , Eminescu , Nichita Stănescu , George Enescu , Ciprian Porumbescu, Blaga, Arghezi vor fi pe buzele sau sub degetele celor care vor fi în fața publicului. Așadar, ca în fiecare an, Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită pe 15 ianuarie, prin spectacolul-eveniment „Să fie sara-n asfințit", organizat și găzduit de CMEC „Ioan I.Dalles", de la ora 18:30, la Sala Dalles (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 18). Intrarea este liberă.

Ce planuri aveți pentru 2026, atât în plan personal, cât și profesional?

În plan personal, continui ceea ce fac, lucrez cu și la mine. Profesional, îmi doresc să readuc Centrul Metropolitan pentru Educație și Cultură „Ioan I.Dalles” acolo unde îi este locul: un reper în educație prin cursuri, conferințe, proiecte de impact în societate. Iar aici , când vorbim de proiecte , în paralel pregătim un proiect dedicat adolescenților cu o temă de interes mare. Voi vorbi despre asta după ce voi avea toate detaliile. Deocamdată mai caut parteneri.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner banner aurora, Săndel Mihai și fiul lor, Vlad jpg
Meniul pe care Roxana Vancea îl recomandă la începutul anului
banner anamaria prodan jpg
Odiseea Matt Damon FOTO Universal Pictures Sue Gordon webp
Monica Anghel face recuperare după operația la coloană
monica birladeanu colaj instagram jpg
Banner sub 50
De ce poartă Nick nnd dispozitivul negru pe nas la Power Couple și în viața de toate zilele  La ce îl ajută!
image
actualitate.net
image
actualitate.net