Ce mai face Cristina Bălan? Cât de ocupată este artista și de ce nu are timp de nimic

#Exclusiv Click!

Cristina Bălan (44 de ani) nu își mai vede capul de treabă fiind și mereu cu casa plină, ca mama de trei copii, o fetiță de 3 ani și 3 luni, pe nume Nadeea, și doi băieți gemeni de 12 ani și jumătate deja, Toma și Matei.

Muncesc, muncesc, muncesc. Pregătesc muzică și îmi fac planurile în perioada asta. Am avut o perioadă foarte aglomerată. Sunt foarte prinsă, în perioada asta mă împart între casă, copii și studioul de înregistrări pentru că lucrez intensiv. Dacă nu faci  treaba asta la modul serios, nu ai nicio șansă și dacă tot am reintrat în horă, trebuie să lucrez”, ne-a povestit Cristina Bălan pentru Click! 

Cunoscuta artistă ne-a mărturisit că, din cauza programului încărcat pe care îl are și pentru că nu are suficient timp la dispoziție să facă atâtea lucruri câte și-ar dori, la ea acasă nu prea există sărbători. De exemplu, de Paște, artista nu s-a organizat în mod special pentru că a fost și ușor epuizată de muncile casei și atenția și îngrijirea pe care o acordă copiilor săi.

„Sunt alte priorități!”

Cristina Bălan și soțul ei, Gabi, sunt niște părinți foarte implicați și dedicați și petrec destul de mult timp în compania celor trei copii ai lor, pentru care se bucură de orice reușită și progres, în mod special pentru gemenii lor, Toma și Matei, diagnosticați cu sindromul Down.

Noi nu avem sărbători! Aproape în niciun an eu nu am casa curată de Paște sau de Crăciun pentru că dacă stau tot timpul acasă cu copiii, de dimineață și până seară,  copiii, e normal, fac mizerie de dimineață și până seară iar eu strâng tot timpul în urma lor și, de fapt, nu fac curat doar ordonez și aranjez ce s-a dezordonat în fiecare clipă. Artiștii, în general, nu prea sunt obișnuiți să aibă sărbători, de obicei aveam concerte… Plus că la noi, cum știe toată lumea situația, cu doi copii cu handicap grav și cu toate provocările aferente, la un moment dat nu mai ții cont că ar trebui să fie sărbătorile. Sunt alte priorități!”, ne-a povestit Cristina Bălan.

„Copiii sunt minunați!”

Cristina Bălan nu are deloc momente de respiro pentru că mereu trebuie să fie alături de gemenii ei cu sindromul Down care necesită multă atenție. Atât ea cât și soțul ei s-au ocupat împreună de copii și nu au avut decât foarte rar ajutor din partea bunicilor ceea ce este destul de solicitant.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner marina almasan jpg
image png
D4vd jpg
Ce spun specialiștii despre mesajul piesei „Mamacita” al fraților Velea, băiețîi Antoniei și ai lui Alex Velea
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
grasuxxl png
Banner Oana Sârbu Ștefan Bănică
Ayan Schwarzenberg, Mihaela Radulescu, colaj  jpg
image
image