Ce mari și frumoși s-au făcut nepoții lui Ion Țiriac! Imagini rare cu băieții Ilenei Lazariuc, arătate chiar de tatăl lor
Definiţia succesului o ştie foarte bine Ion Ţiriac. Cel mai cunoscut român care a reuşit să creeze un imperiu pornind de la o rachetă şi o minge este mai întâi de toate un tată şi un bunic împlinit. Are o fată superbă şi deşteaptă, iar Ion Ion i-a dăruit doi nepoţi talentaţi. Click! vi-i arată pe cei care vor moşteni averea lui Ţiriac.
La numai 9 ani, Ion Ţiriac a rămâs orfan de tată şi la 14 ani trebuia să se angajeze, pentru că mama sa, simplă muncitoare la Fabrica de Autocamioane din Braşov, avea un salariu modest. Acum, la 83 de ani împliniţi în luna mai, Ion Ţiriac are o avere de 1, 8 miliarde de euro şi este cel mai bun exemplu de reuşită şi muncă.
Este printre cei mai cunoscuţi oameni de pe planetă, a muncit, a avut noroc şi oportunităţi în carieră, dar cu siguranţă averea cea mai mare a sa rămâne cea de pe plan personal. Celebrul afacerist şi fost tenisman ocupă două statute importante, pe cel de tată şi bunic, care s-a implicat enorm în educaţia copiilor, dar şi a nepoţilor săi.
După cum se ştie, el rămâne în continuare cel mai discret om în privinţa vieţii personale, dar Click! vă prezintă o poză rarisimă cu cei doi nepoţi ai săi, care au devenit adolescenţi în toată regula, înalţi ca brazii încât mai au un pic şi-şi ajung tatăl la înălţime.
Cel mare se numeşte Alexandru, s-a născut la Paris, la 7 martie 2008, iar mezinul este Nicholas Noah şi a venit pe lume pe 19 iunie 2009. Amândoi au o serie de activităţi extraşcolare, fac sport, înot şi fotbal, frecventează cursurile unei şcoli private din Capitală.
Alexandru, băiatul magnatului, apare într-o poză de zile mari, flancat de cei doi feciori ai săi, de 13 şi respectiv 12 ani, cu care pare că s-ar afla într-o vacanţă departe de ţară, având în spate deşertul. Îmbrăcaţi în tricouri de firmă colorate, bărbaţii care poartă cu mândrie numele Ţiriac au făcut valuri pe social media. Cealaltă comoară a lui Ţiriac se numeşte Ioana, are 24 de ani, iar mama sa este o jurnalistă egipteană pe nume Sophie Ayad.
Studiază în străinătate şi îşi vizitează des tatăl, în România, iar zilele trecute domnişoara Ţiriac a fost surprinsă la bordul unui superb Porsche Targa ediţie limitată, de culoare mov. Fotoreporterii Click! au surprins-o în timp ce intra direct în complexul Stejarii, deţinut de tatăl său. Tânăra a venit din Miami să petreacă timp cu celebrul ei părinte.
O nevastă, două iubite şi trei copii
În tinereţe nu avea bani, însă femeile roiau în jurul lui. Totuşi, singurele care au reuşit să-l facă tată pe Ion Ţiriac sunt distinsele Mikette von Issenberg, fost fotomodel, şi Sophie Ayad, o jurnalistă de origine egipteană.
De Mikette s-a îndrăgostit în 1976, iar doi ani mai târziu îl făcea tătic prima oară, aceasta născându-l pe Ion Alexandru. Cu Sophie, magnatul a avut o relaţie îndelungată, din iubirea lor rezultând doi copii: Ioana (24 ani) şi Karim (29 de ani), moştenitorii lui Ţiriac locuind la Monte Carlo cu mama lor. Singura femeie cu care s-a căsătorit este Erika Braedt, o fostă handbalistă a echipei Ştiinţa Bucureşti, cu care Ţiriac s-a şi căsătorit în 1963, la 24 de ani.