Ce mesaj i s-a arătat Biancăi Brad pe cer, de Paște. Crede că e semn de la fiica-înger: ”Așa ne spunem noi că ne iubim”

Ultima actualizare:
Pe umărul fiului său s-a aşezat acum câţiva ani o pasăre
Pe umărul fiului său s-a aşezat acum câţiva ani o pasăre

Actriţa Bianca Brad (52 de ani) a suferit un şoc pe 27 aprilie 2007, când inimioara bebeluşei ei, Emma, aflată încă în pântece, a încetat să mai bată, cu doar câteva zile înainte de a veni pe lume. Au trecut 13 ani de la această dramă, dar inima Biancăi e la fel de tristă. Ea este convinsă însă că norișorul în formă de inimioară, apărut chiar în dreptul unui aranjament, în ziua de Paște, este un semn de la fetița ei dragă. Mesajul postat de mămica îndurerată i-a impresionat pe fani.

Bianca Brad este convinsă că fetița ei, Emma, este un îngeraș care adesea îi trimite câte un semn, ca să o consoleze: ”Nu mai e aici și totuși este, îmi lipsește tare mult fetița mea. Ea știe asta și, ca să-mi aline dorul, îmi trimite tot felul de semne care mă bucură și mă emoționează. Ca de exemplu acum. Abia după ce am făcut poza, am văzut inima de pe cer, poziționată, ca un răspuns, chiar deasupra micului aranjament făcut cu gândul la ea, pentru ea. Cam așa ne spunem noi, una celeilalte, că ne iubim. Draga mea, dragă. Îți mulțumesc, iubita mea”, a scris Bianca, pe conturile sociale, în dreptul impresionantei fotografii.

Are şi un pulover rândunele
Are şi un pulover rândunele

A primit semne și în ziua înmormântării

Actrița a avut parte însă de o scenă emoționantă și în ziua înmormântării: “La slujbă, în biserică, a intrat o rândunică, au încercat să o scoată, ca să nu rămână după aceea, dar nu a vrut. A avut loc o mică slujbă, timp în care rândunica a zburat şi a cântat deasupra sicriului. Când am ieşit, a plecat şi rândunica”, a precizat Bianca Brad, într-un interviu acordat acum doi ani pentru romaniatv.net. Coincidenţă sau nu, actrița a mai fost vizitată de două ori de acest “mesager”: „Azi, mai bine de 5 minute, o rândunică a stat cu noi, la mine în palmă şi pe umărul lui Luca. A fost fără cuvinte”, a scris Bianca, sub fotografia postată pe Internet, în urmă cu cinci ani.

Nor-inimă. Fotografia Biancăi, care a impresionat pe Facebook
Nor-inimă. Fotografia Biancăi, care a impresionat pe Facebook

Apoi, o altă rândunică a venit şi s-a aşezat pe prispa casei, lăsându-i pe cei din familia Brad să o atingă.  Pentru a se simţi mai aproape de Emma şi pentru a-i păstra vie memoria, Bianca poartă cerceluşi şi medalioane în formă de rândunică, dar şi pulovere cu acest imprimeu. Bianca Brad a înfiinţat, imediat după decesul fetei, Organizaţia EMMA, cu ajutorul căreia le ajută şi pe alte mame îndoliate. În fiecare an, de ”Ziua Părinţilor de Îngeri”, actriţa aprinde candele cu numele copiilor decedaţi şi înalţă spre cer baloane colorate. Bianca şi-a revenit cu greu şi a recunoscut că, la un moment dat, a avut gânduri negre: “Îmi facusem şi eu un plan, îmi pusesem acea mască socială, care mă ajuta să ascund disperarea prin care treceam, am şi acum lucrurile pe care le pusesem în ordine pentru ca fiul meu, ca să le găsească după ce eu nu voi mai fi fost. Eu am fost deturnată de la această hotărâre pe care o luasem, pentru că am început să citesc despre depresie, să-mi dau seama ce mi se întamplă”, a mărturisit Bianca Brad în emisiunea “Răi, da’ buni” (Antena Stars).


    Pe umărul fiului său s-a aşezat acum câţiva ani o pasăre
Pe umărul fiului său s-a aşezat acum câţiva ani o pasăre

«Gândul la Luca m-a ţinut în viaţă»

Bianca are un fiu, Luca, pe care îl iubeşte ca pe ochii din cap. Îi tremură inima de teamă atunci când puștiul se confruntă cu probleme de sănătate şi se ocupă serios de cariera lui  artistică: ”Gândul la Luca m-a ţinut în viaţă”, spune artista. Bianca şi Luca au cântat împreună, la ”Duelul pianelor” (TVR 2), acolo unde micuţul a acompaniat-o la pian.

Citește și:

Bianca Brad: "Eu şi iubitul meu ne-am regăsit, cum nu credeam că mai e posibil"

Bianca Brad a împlinit 52 de ani. Cum arată astăzi actriţa

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net