Ce miracol a făcut icoana Sfântului Fanurie pentru Corina Chiriac. Solista a scăpat de o operație

Ultima actualizare:

    Corina Chiriac s-a rugat  în Biserica Greacă ”Sf  Fanurie” din Constanţa
Corina Chiriac s-a rugat în Biserica Greacă ”Sf Fanurie” din Constanţa

Corina Chiriac (69 ani), celebră pentru şlagărele pe care le-a interpretat precum ”Strada Speranţei”, ”Valurile Dunării” şi ”Inima Ta”, a fost în centrul atenţiei la Festivalul ”Cerbul de Aur”, de la Braşov, unde a susţinut un recital. După reprezentaţia de cinci stele, din Piaţa Sfatului, ea a făcut mărturisiri impresionate, pe conturile sociale.

Interpreta cu voce de aur le-a mulţumit admiratorilor pentru susţinerea de la ”Cerb”, ba chiar a dorit să li se confeseze, pe contul său de Facebook: ”M-aţi văzut emoţionată la Recitalul de la «Cerbul de Aur», aţi simţit emoţia care era pe cale să-mi «taie vocea», dar toţi v-aţi bucurat de revenirea vocii mele (corzile mele vocale urmau a fi operate acum 4-5 ani dar am preferat să mă rog, să las ţigara şi să mai pot cânta), toţi v-aţi bucurat de buna mea dispoziţie, de starea categorică de forţă pe care am avut-o, de uşurinţa cu care mi-a ieşit «spectacolul», «date» absolut utile pentru orice concert, mai ales unul cu responabilitate mare şi sunt extrem de fericită că v-a plăcut participarea mea! Ei bine, toate astea sunt Daruri pe care permanent mă rog să le primesc de la Bunul Dumnezeu , prin mijlocirea Sfinţilor Lui bineplăcuţi, cărora mă rog neîncetat cu cele mai recunoscătoare mulţumiri”. 

Ea a mai povestit că, pentru a scăpa de operaţia la corzile vocale, a cerut ajutor divin. S-a rugat la icoana  Sfântului Fanurie, , dar şi la icoana Sfintei Paraschiva de la Iaşi. ”Ortodoxia îl serbează pe Sfântul Mucenic Fanurie şi vă spun sincer: El este unul dintre Sfinţii care mă ajută. Aici este Icoană îmbrăcată în Argint a Sfântului Fanurie din Biserica Greacă din Constanţa. Dar avem şi noi în Bucureşti Biserica «Sfântul Fanurie», în zona Pieţei Alba Iulia. Fanurie a încetat din viaţă de tânăr, la 19 ani, în Grecia, şi poate de asta este grabnic ajutător pentru cei aflaţi la necaz. Lui şi în primul rând Cuvioasei Noastre Maici Paraschiva de la Iaşi se cuvine să le mulţumesc pentru succesul din ultimii ani. Fără Ei, nimic ! Dar cu ei, prin reuşita mea, ne-am bucurat deopotrivă cu toţii, aşa că împreună se cuvine să dăm Slavă lui Dumnezeu, acum şi pururea şi în vecii-vecilor, Amin”, a mai adăugat, ieri, Corina. Cântăreaţa a trecut printr-un episod emoţionat, în 1983, în turneul din Israel. În timp ce se afla la cumpărături, în bazar, solista nu ştia că acele străduţe însemnau Via Dolorosa, locurile pe unde a călcat Iisus în drum spre răstignire. Corina a avut senzaţia că trăieşte acele vremuri şi s-a descălţat instant. A făcut pe jos drumul crucii, până la mormântul sfânt, iar a doua zi s-a vindecat brusc de răceală. ”Nu era o viziune, ci mai degrabă o convingere interioară că asist la convoiul care îl duce pe Iisus la locul răstignirii”. Peste ani, artista a stat zile bune la o mănăstire din Moldova, apoi a făcut drumuri la Părintele Gherontie, care a ridicat Mănăstirea Caraiman de la Buşteni, unde cântăreaţa a făcut o donaţie importantă. 

Şi ei merg la slujbă şi cer ajutor divin 

Soţii Andra (33 ani) şi Cătălin Maruţă (41 ani) merg frecvent la Biserica “Sf. Fanurie”, situată în zona Alba Iulia din Bucureşti, unde se află duhovnicul lor, părintele Cristian. Tot aici, ei s-au cununat religios şi tot în acest lăcaş de cult şi-au botezat şi cei doi copii, David şi pe Eva. Cătălin Botezatu (52 ani) se roagă de ani de zile la Mănăstirea Ghighiu. Celebrul designer a stat minute în şir la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Cătălin s-a rugat cel mai mult pentru sănătate, mai ales că problemele cu inima i-au dat de furcă în ultimii ani.

Nadia Comăneci (57 ani) s-a rugat la icoana făcătoare de minuni a Sf. Spiridon de la Biserica Sf. Spiridon Vechi din Bucureşti şi a rămas însărcinată. Preotul Iordache i-a spus că trebuie să creadă şi i-a citit o rugăciune. “Cum credeţi că mai pot avea copii la vârstă asta?”, a întrebat Nadia, după care a vrut să iasă din biserică. Preotul a întors-o din drum şi i-a citit rugăciunea până la capăt. La scurt timp, părintele a primit un telefon din America: Nadia era însărcinată. “M-am rugat împreună cu Bart să avem un copil şi am aprins lumânări”, a povestit fosta campioană. Diagnosticat cu cancer pulmonar, în anul 2011, Leo Iorga (54 de ani) a căutat alinare şi la Dumnezeu, în speranţa de a se vindeca: “Am fost la Brâul Maicii Domnului. Acolo m-am întâlnit cu duhovnicul meu, cel la care mă şi spovedesc, Dragoş Frâncu. Îl simt pe Iisus in viaţa mea”, a declarat pentru Kanal D, Leo Iorga.

Citește și:

Corina Chiriac, despre dezamăgirile în amor: «A mințit că mă iubește doar pe mine»

Corina Chiriac nu l-a uitat pe Karel Gott, fostul ei iubit. Ce mesaj a scris de ziua lui

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net