Ce s-a ales de Bianca Badea, concurenta care a fost la un pas de a câștiga „Românii au talent”. Tânăra a impresionat o lume întreagă
Îți mai amintești de Bianca Badea, tânăra în vârstă de doar 16 ani care a făcut senzație pe scena „Românii au talent”, în ediția din luna martie a anului trecut? Click! te pune la curent cu viața ei de după participarea la concursul de talente.
Balerina nu s-a aflat pentru prima dată pe scena talentelor de la Pro TV, ea find prezentă și în sezonul 8, Andra fiind cucerită de talentul său, i-a oferit Golden Buzz.
Bianca Badea practică în continuare baletul
La vârsta de 3 ani, Bianca Badea și-a descoperit talentul de balerină. Anii au trecut și ea a reușit să performeze în domeniul care o pasionează.
Este elevă a Liceului de Coregrafie Floria Capsali, practică baletul de performanță și vizează să ajungă pe scenele cele mai mari ale lumii.
Așa cum reiese și din postările sale de pe Facebook, în majoritatea Bianca apare purtând costumul de balerină, împărtășind cu fanii momente din activitatea sa. De asemenea, remarcăm și faptul că tânăra este urmărită de un număr mare de persoane în social media, care îi apreciază postările și o complimentează prin intermediul secțiunii de comentarii.
Jurații, fascinați de talentul și prestația Biancăi Badea
În urma ultimei sale participări la „Românii au talent”, Andra, Andi Moisescu și Dragoș Bucur și-au exprimat aprecierea și emoțiile prin care adolescenta i-a purtat pe toată durata numărului artistic de pe scenă.
„Eu sunt emoționată acum. Îmi dau seama cât de repede trec anii. Erai atât de micuță. Acum ești o domnișoară foarte frumoasă, domini scena. Oferindu-i Golden Buzz-ul meu în sezonul 8, am simțit că i-am dat inima mea și a rămas la ea”, a fost mărturia emoționantă a Andrei.
„Cred că ai făcut o alegere foarte bună. Numărul este foarte frumos. Talentul este acolo, nu a dispărut niciodată”, a comentat Dragoș Bucur.
„A fost o reprezentație la un nivel foarte înalt, mi-a făcut plăcere”, a spus Andi Moisescu, potrivit Pro TV.