Ce s-a ales de Clara Vodă, actrița din „Eu când vreau să fluier, fluier”. Prin ce umilințe a trecut în meseria care a consacrat-o

Ultima actualizare:

Una dintre cele mai iubite actrițe din România a renunțat la meleagurile natale în urmă cu mai bine de 11 ani, atunci când a plecat în Australia. Clara Vodă, căci despre ea este vorba, împlinește astăzi vârsta de 54 de ani, prilej cu care a oferit un interviu presei românești. Actrița a dezvăluit adevăratele motive pentru care a plecat din țară. 

Clara Vodă / foto: social media
Clara Vodă / foto: social media

Meseria de actor vine la pachet cu multe plusuri și minusuri, pe care Clara Vodă le-a simțit din plin. Umilințele de care s-a lovit în acest domeniu au făcut-o să regrete dorința de a face o carieră de actriță, iar dacă ar putea schimba ceva, ar alege cu totul și cu totul o altă cale. 

Cea mai mare dorință de ziua ei 

Actrița din filmul „Eu când vreau să fluier, fluier” și-a început declarațiile spunând că una dintre cele mai mari dorințe ale sale este aceea ca cei dragi să fie sănătoși, apoi să poată face toate lucrurile care o fac fericită. 

„Ce-mi doresc? Primul răspuns care îmi vine în minte este cel al lui Alfred Hitchcock: “A clear horizon, nothing to worry about!”. Îmi doresc să fac multe lucruri creative, să călătoresc, să nu îmi pierd curiozitatea și toți ai mei să fie sănătoși.

Bineînțeles, cred că toți avem visuri. Și nu unul, chiar mai multe. Nici nu știu cu ce să încep. Pe de altă parte, cred că mi-am îndeplinit multe dintre ele și sper să nu mă opresc aici”, spune Clara Vodă, conform Fanatik.

Regretă domeniul de carieră ales 

Artista a mărturisit că încă de mic copil și-a dorit să fie băiat, nu fată, iar pe plan profesional regretă și acum că nu a studiat medicina. 

„Hahaha! Am avut și eu momentele mele de teribilism și revoltă. Cine mai știe în ce moment al vieții mele eram când am spus că mai bine eram băiat. Sunt bine așa cum sunt și îmi place că sunt femeie. Îmi place ce a spus Orson Welles: ”dacă nu ar fi fost femeile, am fi continuat să ne ghemuim prin peşteri şi să mâncăm carne crudă. Ne-am civilizat doar cu scopul de a ne impresiona iubitele“. Cred că da, timiditatea și sensibilitatea sunt tot acolo, nici nu aș vrea să le pierd.

Și acum regret uneori că nu am făcut medicina. Până la urmă e meseria cea mai nobilă, ca și preoția. Ce poate fi mai frumos decât să salvezi oameni, trupește și sufletește. Cred că nu poți face medicină dacă nu ai vocație și cred că eu nu am avut această misiune. Filmul “Pas în doi” cred că mi-a dat un răspuns pe care îl așteptam și cred că îl știam. Am știut că vreau să fac actorie sau orice fel de profesie în domeniul artelor”, a mai spus actrița.

„A trebuit să o iau cumva de la capăt”

Clara Vodă mărturisește că a avut parte de momente umilitoare în cariera de actriță, și ne pune la curent cu viața sa din Australia și cu ce se ocupă în prezent. 

„Da, cu siguranță am mai regretat. În toate momentele grele sau umilitoare prin care am trecut. Dacă aș avea 16 ani acum, aș face arheologie sau arte plastice și cu siguranță ceva legat de natură și ocean.

În prezent activitatea mea principala constă în predarea artei actorului de film și teatru la facultatea din Sydney. Se numește Național Institute of Dramatic Art (NIDA), adică UNATC-ul australian, ca să zic așa. Regizez spectacole, filmez și îmi doresc să fac proiectele mele de teatru și film.

În teatrul din România nu mai știu cum e să reziști, să te menții. Aici în Australia a trebuit să o iau cumva de la capăt și să mă reinventez. Am învățat foarte multe și am făcut lucruri pe care nu bănuiam că le pot face: regie, design, cameră”, a conchis aceasta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calin geambasu malina olinescu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
image
actualitate.net
image
actualitate.net