Ce şi-a cumpărat Horia Moculescu cu banii câştigaţi la ruletă
Nu mai e niciun secret că Horia Moculescu este un împătimit al jocurilor de noroc. Se pare că a jucat totuşi cu folos! Compozitorul a făcut dezvăluiri uluitoare despre pasiunea sa.
Horia Moculescu a povestit la emisiunea „Dincolo de aparențe” despre pasiunea pe care o are pentru jocurile de noroc și ce i-a fost dat să învețe observând ce se întâmplă în cazinouri. Uneori, pierderile altor jucători au fost adevărate lecții de viață pentru el. „Eu sunt gambler (n.r. jucător). De când eram mic. Am învățat rummy, canastă, după aia am jucat poker, îmi place cazinoul, ca joc de ruletă în lupta cu hazardul, de multe ori stau lângă ruletă, uitându-mă la cei care joacă sume considerabile și le țin partea, pentru că întotdeauna cazinoul este învingător prin natura ruletei”, a declarat Horia Moculescu.
Norocul i-a surâs la un moment dat atât de mult, că din banii câștigați la ruletă și-a cumpărat o mașină. "Prietenii mei știu că mi-am luat Dacia când am jucat 200.000 de lei vechi și am câștigat 180 de milioane. A fost un moment de grație, eu nu știu cum am ajuns să câștig atâta, eu nu joc sumele alea”, a declarat el la Antena Stars.