Ce superstiții au vedetele de Revelion. Unele stau cu bani în buzunar în noaptea dintre ani

Ultima actualizare:

    Pepe va fi pe scenă de Revelion, aşa ca îi e uşor sa ţină portofelul cu el
Pepe va fi pe scenă de Revelion, aşa ca îi e uşor sa ţină portofelul cu el

Noi, românii, suntem un popor superstiţios. Avem tot felul de obiceiuri şi respectăm o mulţime de ritualuri mai ales în noaptea dintre ani. Atunci, se spune că trebuie să purtăm ceva roşu, să mâncăm peşte şi struguri, să ne sărutăm iubitul/a, etc. Vedetele au şi ele superstiţiile lor de Revelion, de la care nu se abat în niciun an. Toate au grijă să aibă bani în buzunar.

Pepe cântă cu orez prin buzunare

În noaptea de luni spre marţi, Pepe va cânta în Bucureşti şi în Buftea la două evenimente. De fiecare dată face Revelionul pe scenă şi tot de fiecare dată a avut bani în buzunar. „Asta cu banii mi se întâmplă tot timpul, de când eram mic. Oricum, Anul Nou mă prinde muncind şi am bani la mine. Îmi mai pun în buzunare şi boabe de orez, pentru  spor şi bogăţie”, spune Pepe. 2018 a fost pentru el un an plin, greu, cu multe schimbări din care a avut de învăţat. Pentru 2019 îşi doreşte sănătate. „Sigur, e loc pentru mai bine în toate domeniile. Dar sănătatea e cea mai importantă”, adaugă el.  

Mirela Retegan poartă lenjerie roşie

Fondatoarea Găştii Zurli, Mirela Retegan, face an de an Revelionul departe de casă. Acum doi ani era în Kuala Lumpur, anul trecut pe un vas de croazieră, iar anul acesta va fi la Buenos Aires. „Plec sâmbătă (n.r. ieri), stau trei săptămâni, iar de acolo voi merge în Patagonia. Cum an de an călătoresc şi sunt în altă parte, singurul lucru pe care pot să-l fac este să-mi pun în bagaj o pereche de chiloţi roşii, pe care să-i port în noaptea dintre ani. Ei niciodată nu mi-au lipsit din bagaj. Simbolizează dragostea şi pasiunea. Mie îmi plac poveştile despre chestii mistice şi magie, dacă eu nu cred în ele, cine să creadă?”, se întreabă Mirela Retegan, care respectă acest obicei de circa 20 de ani.

Trăistariu nu ţine picioarele pe pământ

Nu ştie exact semnificaţia gestului, însă de la 18 ani respectă cu stricteţe un obicei: în ultimele 10 secunde din an, atunci când începe numărătoarea inversă, are grijă să nu-şi ţină picioarele pe pământ. „Mă urc pe un scaun, pe o canapea, sau pur şi simplu stau aşezat pe scaun cu picioarele ridicate, să nu atingă duşumeaua. Se zice că dacă faci asta îţi va merge bine în noul an. La mine funcţionează. În acelaşi timp, trebuie să am bani în buzunar. Eu, cum sunt la concerte, mereu am”, spune Mihai Trăistariu. Mai crede că ce face în noaptea de Revelion va face tot anul, de aceea caută să cânte. Luni noaptea va avea 6 concerte la diverse localuri din Sinaia, Predeal şi Vălenii de Munte.

Marina Almăşan: «Mă amuză aceste mici obiceiuri»

Prezentatoarea TVR Marina Almăşan priveşte cu amuzament toate aceste superstiţii despre care a citit sau au auzit. Ştie că e bine să poarte ceva roşu, la vedere sau nu, că nu e bine să intre în noul an cu buzunarele goale sau că prima persoană care îi calcă pragul în următorul an trebuie să fie de sex opus. „Tot timul sunt curioasă cine vine prima dată la mine, iar dacă îmi bate la uşă o prietenă, zic «aoleo, n-o să am noroc». Evident, doar fac haz. Citisem recent că nu e bine să pui pe masa de Revelion crabi sau raci, deoarece sunt vieţuitoare care dau înapoi şi îţi va merge rău în următorul an, aşa că voi avea grijă. Ce e mai uşor de respectat, respect, ce nu, mă amuz sau nu bag de seamă. Spre exemplu, îmi e uşor să strecor an de an câte o bancnotă în buzunar, ca să stau bine cu finanţele”, povesteşte prezentatoarea tv.

Eugen Cristea şi Cristina Deleanu se pupă sub vâsc

Anul acesta se împlinesc 35 de ani de când Eugen Cristea şi Cristina Deleanu se sărută sub vâsc în noaptea dintre ani. Este unul dintre obiceiurile pe care le păstrează cu sfinţenie şi, pentru ei, simbolizează continuitatea sentimentelor. Dar asta nu e singura superstiţie pe care o au. La miezul nopţii, când ora arată 00.00, Eugen Cristea stă cu mâna pe bani, la propriu, ca să aibă un an nou prosper. „Pun în buzunar 400-500 de lei şi stau cu mâna pe ei. Un alt obicei pe care îl am este să port unul sau două obiecte de îmbrăcăminte noi: o pereche de şosete, o cămaşă sau o cravată ori un tricou nou”, ne-a mărturisit simpaticul actor.

Ozana Barabancea scrie o scrisoare de mulţumire

De Anul Nou, Ozana Barabancea se va îmbrăca elegant, dar clasic, şi va pune pe masă, ca în fiecare an, ceşti pline cu ulei, zahăr, făină, orez, o pâine şi un pocal de argint plin cu vin roşu, ca să fie «plin» pe masă. „Tot atunci voi scrie o scrisoare de mulţumire lui Dumnezeu, aşa cum fac în fiecare an, pe 31 decembrie. Şi, la sfârşit, îmi pun o dorinţă. Aşa fac de 14 ani şi e fantastic”, spune vedeta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net