Ce vedete au participat la evenimentul organizat de Fundația Renașterea, la Palatul Cotroceni. Andreea Esca a îndurat frigul într-o rochie cu mânecă scurtă
Fundația Renașterea a marcat aseară 25 de ani de activitate printr-un eveniment de puternică valoare simbolică: Iluminarea în roz a Palatului Cotroceni.










Chiar ieri, pe 1 octombrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a Luptei împotriva Cancerului de Sân, o mulțime de personalități și vedete au fost prezente cu această ocazie la Palatul Cotroceni.
Ajunsă la a 25-a ediție, „Iluminarea în roz” reprezintă un apel public la conștientizarea importanței depistării precoce și accesului la diagnostic și tratament pentru toate femeile din România, în contextul în care rata de supraviețuire în cancer rămâne mult sub media europeană.
Anul acesta, la București, momentul simbolic al aprinderii luminii roz a fost marcat de prezența doamnei Mirabela Grădinaru, ca gest de empatie, curaj și promovare a importanței prevenției în lupta împotriva cancerului de sân. Andreea Esca nu a lipsit de la nicio ediție a acestui eveniment organizat de Mihaela Geoană, de altfel și Președintele Fundației Renașterea, și a fost, ca de fiecare dată, și prezentatoarea evenimentului de amploare.
„O să mă vadă telespectatorii ca în „Tânăr și neliniștit””
Vedeta Știrilor PROTV a făcut față cu brio frigului de afară, fiind îmbrăcată într-o rochie de culoare roz, cu mânecă scurtă – de altfel și culoarea simbol a evenimentului. Esca a avut alături toată familia, pe fiica ei, Alexia Eram, dar și pe băiatul său, Aris, cu care se mândrește nespus. Copiii Andreei Esca participă încă de mici la mai toate evenimentele organizate de Fundația Renașterea.
Alexia Eram a învățat de la celebra ei mamă ce înseamnă prevenția, iar Mihaela Geoană a mărturisit că a fost printre primele femei, dacă nu chiar prima de la noi care și-a vaccinat fiica, pe Ana, împotriva virusului HPV.
Amalia Năstase nu a lipsit nici ea de la eveniment, Iuliana Tudor, Denise Rifai și multe alte nume cunoscute fiind prezente aseară la Palatul Cotroceni alături de Ministrul Sănătății, Alexandru Florin Rogobete, și de Prof. Universitar Doctor Alexandru Rafilla.
Din cauza frigului de afară, pentru că prima parte a evenimentului s-a desfășurat în aer liber, și a bătut și vântul, Andreea Esca, care a intrat în direct la Știrile PROTV, alături de Mihaela Geoană, a glumit în timpul pauzei în care aștepta să apară la TV și a stârnit amuzamentul celor prezenți la eveniment: „O să mă vadă telespectatorii ca în „Tânăr și neliniștit”„, a spus Esca iar la finalul speech-ului a mai adăugat: „Vă mulțumesc foarte mult! Despre asta a fost aici, în frig, vânt, dar nu și în ploaie. Sper că v-am încălzit măcar sufletele sau vi le-ați încălzit unii altora și vă invităm aici în această clădire frumoasă din spatele panoului, care, iată, nu s-a dărâmat peste noi! Ne vedem la următorul 1 octombrie! Mulțumim!”, a mai spus Andreea Esca, amfitrioana evenimentului Fundației Renașterea.
„Am reușit să salvăm vieți prin campanii de educare”
Înființată în 2001, Fundația Renașterea a adus pentru prima dată în atenția publicului din România o problematică cu implicații majore în viața femeilor – cancerul de sân. În anul 2008, autoritățile statului român au acordat Fundației Renașterea statutul de organizație de utilitate publică în semn de apreciere a eforturilor constante și a recunoașterii importanței strategice a proiectelor și demersurilor cu un impact real pentru sănătatea femeilor din România.
„Am reușit să salvăm vieți prin campanii de educare, prin investigații gratuite oferite în centrele și unitățile noastre mobile și prin proiecte care au adus prevenția mai aproape de comunități vulnerabile. De 25 de ani, Fundația Renașterea este vocea prevenției și a speranței pentru femeile din România. Le reîntâlnesc cu multă emoție pe doamnele care au fost diagnosticate la Centrele Renașterea, însă, cel mai mult mă bucură că astăzi sunt sănătoase, alături de familiile lor. De aceea, vom continua cu multă energie ceea ce am pornit acum 25 de ani, cu convingerea că, susținuți de partenerii noștri, vom salva cât mai multe vieți”, spune Mihaela Geoană, Președintele Fundației Renașterea.

































