Ce versuri emoţionante a scris Mihai Morar pentru fiicele sale! «Declaraţie de dragoste universală»

Ultima actualizare:
Mihai şi Gabriela, în ziu în care au devenit o familie
Mihai şi Gabriela, în ziu în care au devenit o familie

Mihai Morar nu este doar un prezentator TV şi de radio apreciat, ci şi un pasionat al literaturii. Nu de puţine ori el a scris texte cu adevărat emoţionante dedicate celor mai importante persoane din viaţa sa, soţia şi cele două fetiţe, însă de această dată, s-a întrecut pe sine, aşternând pe hârtie câteva rânduri sensibile care au ajuns la sufletelor celor care îi urmăresc activitatea din mediul online.

Mihai Morar a scris o poezie pentru fetiţele sale prin care îţi exprimă sentimentele pe care le poartă acestora. Prietenii virtuali i-au adresat numai cuvinte de laudă, impresionaţi fiind de sensibilitatea versurilor. „Ele sunt adevăratele comori ale tale, Mihai!  Ce comori ai, Mihai! O adevărată... declarație de dragoste! Ești cel mai fericit părinte!  Doamne, cât de frumos! Mi-au dat lacrimile, atât de frumos”, au fost câteva dintre comentariile celor care au reacţionat. 

Mihai Morar, alături de soţia sa şi cele două fetiţe
Mihai Morar, alături de soţia sa şi cele două fetiţe

Mihai Morar a încărcat poezia pe pagina personală de Facebook. „Declarație de dragoste. Universală” a scris Mihai înainte de a ataşa poezia închinată fiicelor sale.

"O să mă lași să te mai țin în brațe?

Măcar vara asta. Și până va trece iarna.

O să te mai pot ține în brațe?

Măcar până vei sufla în lumânările

următorului tău tort.

Sunt gata să risc hernia supremă, dar lasă-mi brațele

să te arunce încă enșpe anotimpuri spre cer.

Să fii singura specie dintre înaripate

pe care o pot prinde din zbor.

Voi trage de toate fiarele Pământului

ca să te pot ridica deasupra creștetului.

Iar, în coborâre, obrajii tăi să se potrivească perfect

în curbura dintre gâtul și umărul meu.

Zi-mi, te rog, nu-i așa că ziua în care nu vei mai alerga

să te iau în brațe va pica undeva după Sfântul Așteaptă?

Pentru că prefer să-mi deformeze coloana

fericirea, nu povara vieții.

O să mă lași să te mai țin în brațe?

Măcar vara asta. Și până va trece iarna.

O să te mai pot ține în brațe?

Măcar până vei sufla în lumânările

următorului tău tort.

O să demonstrez științific că oamenii mari

scad în înălțime din ziua în care

nu-și mai pot ține puii în brațe.

Din ziua aceea, oamenii mari devin oameni mici.

Ce mă fac eu, dacă în viața asta,

va veni o zi când

nu te voi mai ține în brațe?

Copilul meu".


    Mihai şi Gabriela, în ziu în care au devenit o familie Foto:Arhivă personală
Mihai şi Gabriela, în ziu în care au devenit o familie Foto:Arhivă personală

Mihai Morar şi soţia sa, Gabriela, au sărbătorit pe 10 iunie 12 ani de căsătorie. Cei doi s-au cunoscut atunci când erau colegi la radio. Cu ocazia împlinirii a 12 ani de mariaj, cu bune şi cu rele, Mihai a scris un mesaj pe Faceebok în care a vorbit despre transformarea care a avut loc în viaţa sa de când a cunoscut-o pe cea care îi este alături la bine şi la greu. Prezentaotul şi soţia sa sunt părinţii unor gemene de 9 ani, pe nume Cezara şi Mara. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner mircea diaconu 1 png
image png
banner saveta bogdan jpg
iustina daiana insula iubirii jpg
image png
image png
banner Titi Aur png
denisa tanase instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net