Cine o va ajuta pe Valentina Pelinel să-şi crească copilul
De când Valentina Pelinel a anunţat public că e însărcinată, iar presupusul tată al bebeluşului ar fi chiar Cristi Borcea, blondina a fost aspru criticată din toate părţile. Aceasta nu a scăpat nici de gura actualei soţii a lui Borcea, Alina Vidican, care a jignit-o în repetate rânduri.
La o săptămână de când a dezvăluit că va deveni mămică pentru prima oară, Valentina Pelinel a vorbit sincer despre sarcina sa şi a mărturisit că nu e deloc încântată de faptul că e criticată de toată lumea, în special de cei care nu o cunosc.
''Copilul e asumat de ambele părţi şi îmi rezerv dreptul de a anunţa sau nu numele tatălui, mai devreme sau mai târziu. Nu am ce comenta mai mult deocamdată, mai ales că văd că e care mai de care prezent la tv şi îşi dă cu părerea despre viaţa mea, majoritatea neavând habar. Oricine vorbeşte urât de mine sau de altcineva, îşi asumă şi nu comentez, pentru că nu mă cobor să întru în această mocirla mediatică care a generat audienţe colosale şi că atare, bani în buzunarele multor trusturi, deci şi persoane. E viaţa mea privată şi e vorba de detalii intime, nu vreau să mai alimentez această nebunie creată. Sunt lucruri mai importante de abordat în România decât sarcina mea. Mama mea evident că îmi e alături necondiţionat toată viaţa ei, aşa cum trebuie să fie o mamă. De asemeni, prietenii adevăraţi sunt lângă mine şi asta îmi dă moral şi sunt la fel de zâmbitoare, dar mult mai fericită de minunea pe care mi-a trimis-o Dumnezeu. Mă simt excelent şi nu am detalii despre numele copilului, unde nasc exact şi cine o să mă ajute. Toate la timpul lor. Am nevoie de linişte, nu de hărţuire, goana disperată după titluri bombă. Va rog să îmi respectaţi intimitatea şi faptul că o femeie gravidă are nevoie de linişte", a declarat Valentina Pelinel, în exclusivitate pentru Click!