Cine sunt concurenții pe care îi vedeți duminică în semifinala iUmor

Ultima actualizare:

    Foto: Antena 1
Foto: Antena 1

iUmor sezonul 9 se apropie de sfârșit, iar duminică, de la ora 20.00, la Antena 1, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac sunt cei care vor decide cui acordă șansa de a merge în marea finală.

Dacă pe parcursul întregului sezon publicul a trimis direct în finală un concurent în fiecare ediție iUmor, alți doi concurenți au încă o șansă dacă îi conving pe cei trei jurați în semifinală.

Astfel, duminica aceasta îi putem vedea pe Mirela Didei, Triada Chineză, Mihai Lucaci, Cristina Șchiopu, Hari Grămoșteanu și Mihai Costea, Elena Voineag și Mihaela Pripici. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor fi cei care aleg care concurent poate merge mai departe, dar numai dacă obține și trei voturi pozitive.

iUmor a bifat o nouă premieră în acest sezon după ce canalul de YouTube al emisiunii a înregistrat abonatul cu numărul 2.000.000! Canalul de YouTube a fost deschis pe 26 septembrie 2013, sub titulatura iCommedy, iar din aprilie 2016 a primit numele iUmor. În prezent, canalul însumează peste zece miliarde de minute vizionate, mai mult de 2.000 de clipuri încãrcate și aproximativ 1,5 miliarde de vizualizãri. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
brigitte facebook png
oana ciocan jador colaj instagram jpg
image png
Iulian Mugurel Vrabete foto facebook holograf png
elena carstea jpeg
banner banner mugurel vrabete sicriu jpg
Radu Vâlcan e fericit alături de Adela Popescu și copiii lor, în vacanța de la Șușani
Ana Maria Barnoschi 00 01 16 909 png
image
image