Concerte de criză! Fetele de la Bambi au ajuns să cânte pe 300 €!
Criza financiară face ravagii şi printre soliştii noştri. Dacă în urmă cu un an le dădea mâna să facă figuri şi nu urcau pe scenă decât la un tarif de care ţineau cu dinţii, de ordinul miilor de euro, iată că acum tot mai mulţi cântăreţi au lăsat serios la preţ.
Nici cântările în România nu mai sunt ce-au fost. Spectacolele, din ce în ce mai rare, îi lasă fără bucata de pâine pe mulţi dintre cântăreţii pentru care muzica este singura sursă de venit.
Pentru a nu ieşi însă din circuit, vedete precum fetele de la Bambi, dar şi Daniela Györfi şi-au ajustat foarte mult tarifele, mulţumindu-se, pentru o cântare, şi cu câteva sute de euro.
Deşi apar la televizor aranjate, fardate şi îmbrăcate în haine scumpe, nu mulţi ştiu că surorile Denisa şi Raluca Tănase cântă acum pe mai nimic.
Ele cereau până nu de mult câte 1.000 de euro pentru un spectacol, numai că acum se mulţumesc chiar şi cu aproape un sfert din tarif, fiind date de gol chiar de impresarul lor, Florin Petrescu, alias Axinte: „A venit tatăl lor la mine şi mi-a zis să le iau peste tot, fiindcă acceptă să cânte chiar şi pentru 300-400 de euro. Într-o duminică m-am trezit cu ele la un botez, deşi nu le chemasem să cânte. Când le-am întrebat ce caută acolo, ele mi-au răspuns că vin după mine peste tot", a declarat el, pentru Click!
Mai citeşte:
Bogaţii României, sărăciţi de criză
Criza a lovit adânc! Irinel a pierdut 100.000.000 €
Daniela Györfi, de la 1.300 la 1.000 €
Nici Daniela Györfi nu stă mai bine la acest capitol, numai că ea, fiind mai veche în branşă, s-a adaptat din mers.
Având un program variat, de la muzică uşoară până la manele, solista a bifat în ultima vreme mai mult petreceri de familie decât spectacole, unde încasează 1.000 de euro, cu 300 mai puţin decât în vremurile ei bune.
Voltaj, de la 7.000 la 5.000 €
Una dintre cel mai bine plătite formaţii autohtone, Voltaj, resimte din plin efectele crizei financiare.
Cei cinci membri ai trupei se mulţumesc acum şi cu onorariul de 5.000 de euro pentru un concert live de aproape o oră.
Au trecut vremurile în care Voltaj îşi permitea să negocieze contractele la sânge, ajungând să primească doi ani la rând exorbitanta sumă de 7.000 de euro, pentru o reprezentaţie live.
Morandi, de la 5.000 la 3.800 €
Trupa autohtonă cu cele mai multe spectacole în străinătate a redus drastic tarifele la contractele din România.
Dacă în 2008 formaţia lui Marius Moga pretindea un onorariu de 5.000 de euro, pentru 45 de minute de show live, în ultimele luni ei au scăzut treptat, la 4.500 şi, mai nou, la 3.800 de euro pentru un concert.
«Cel mai mult se cântă la nunţi și la botezuri»
Impresarul Radu Baron a comentat pentru Click! situaţia delicată în care se află acum soliştii: "Cele mai solicitate sunt trupele etno, la nunţi, botezuri, dar şi la petrecerile firmelor. Iar cele mai dezavantajate sunt solistele care nu cântă live. Fiind campanie electorală, mulţi impresari îşi aruncă în joc toate trupele de care se ocupă, stabilind cu partidele politice un tarif la pachet. La cinci spectacole plătite pe zi, unul este gratis".