Connect-R, dezvăluire şocantă: «La 23 de ani am consumat substanţe interzise»
Celebrul rapper a făcut recent o dezvăluire şocantă. Ştefan Relu Mihalache (37 de ani) sau Connect-R, cum îl ştie o ţară întreagă, a recunoscut că a încercat substanţele interzise, în urmă cu peste zece ani, când se afla la început de drum, pe plan muzical. Versurile noii sale piese, ”Independenţa”, i-au impresionant pe fanii artistului.
Connect-R, care a cunoscut celebritatea cu ”Vara nu dorm”, a lansat recent videoclipul “Independenţa”, un mesaj cu puternic impact emoţional. Versurile scrise chiar de Connect-R sunt inspirate din propria experienţă. Artistul trage un semnal de alarmă asupra consumului de substanţe interzise: ”Nu era păcat că am văzut şi floarea când de polen s-a scuturat,/ Fluturi au zburat dincolo de coline şi am zis atunci,/ E bine!/ Am pus natura-n mine, da’ dacă toată natura e atât de bună/, Hai să bag şi un pic de opium, hai să bag şi mătrăguna,/ Hai sa bag un pic de cola, un pic de chimicale,/ Şi, dacă nu sunt parale, merge şi un pic de legale,/ Nu mă simt în largul meu, simt că orice aş face, doar aşa mă mai simt eu,/ Simt că orice aş face, orice aş face, orice aş face, mă întorc”.
Este în toate topurile muzicale
Odată cu lansarea acestei melodii care se bucură de mare succes pe Internet, celebrul cântăreţ a povestit, într-un interviu, despre perioada în care şi el a încercat substanţe interzise: “Am trecut printr-o capcană. În vremea cluburilor, aveam 20 şi un pic de ani, 23-25. Copii, nu vă mai drogaţi! Lumea asta a showbiz-ului este o lume în care ţi se pot oferi armele perfecte pentru a te sinucide, să zic aşa. Pentru a te distruge! Sunt experienţe de-ale mele expuse în versuri, dar mesajele trebuie citite printre rânduri. Am consumat şi eu la vremea mea nişte treburi nasoale. (n.r. substanţe interzise). Au fost lucruri în care eu am crezut mult timp şi mulţi copii iubindu-ne poate au făcut la fel. Cum muzica ne-a dat nouă, artiştilor, mai mult decât speram, noi trebuie să dăm înapoi lui Dumnezeu nişte lucruri. Tinerii trebuie să aibă grijă în ce se bagă şi pe cine iubesc cu adevărat. Lumea starurilor eu o cunosc foarte bine”.
El susţine că a reuşit să se desprindă de droguri cu ajutorul sportului: “Norocul meu a fost că iubesc sportul şi asta mă oprea din a face sport. Mi-am dat seama că e o prostie, că nu e bine ce fac, că nu pot să mai fac sport”, a mai adăugat cântăreţul, care este un exemplu pentru orice tânăra aflat la început de drum, pe plan muzical. Artistul provine dintr-o familie cu mari probleme financiare, iar vocea de invidiat şi ambiţia l-au propulsat pe primele locuri în topurile muzicale. În semn de recunoştinţă faţă de părinţii lui, Connect-R şi-a tatuat pe trup chipurile lor şi le-a dăruit o casă frumoasă. Cu toate acestea, ei nu renunţă la fostul loc de muncă, fiind vânzători de ziare.
Florin Salam: «După decesul Fănicăi m-am drogat timp de un an şi am jucat la Cazino»
Şi celebrul manelist Florin Salam (40 de ani) a recunoscut că a avut probleme cu drogurile, în urmă cu zece ani, imediat după decesul soţiei sale, Fănica. Femeia a încetat din viaţă la doar 27 de ani, la scurtă vreme după ce a fost diagnosticată cu ciroză hepatică: ”După pierdea soţiei mele mi-a fost foarte greu, nici nu ştiam dacă mă mai apuc de cântat. M-am drogat poate un an, poate un an şi jumătate, poate doi, nu-mi mai aduc aminte cât, dar s-a schimbat tot. În perioada aia am consumat droguri, am jucat la cazino, am făcut nişte greşeli. Am muncit 10 ani de zile şi, într-un an, doi, s-a dus tot”.
Florin a reuşit să iasă totuşi din acest necaz cu ajutorul celor doi copii ai săi, dar şi al actualei partenere de viaţă, Roxana Dobre, care i-a dăruit trei moştenitori. Din păcate, Florin se confruntă acum cu alte probleme, fiind în pauză muzicală. El a făcut câteva analize şi la o clinică din străinătate, medicii recomandându-i odihnă şi vitamine. Florin Salam a menţionat că vocea sa a avut de suferit în urma suprasolicitării, el având, timp de 20 de ani, şi mai bine de patru recitaluri pe zi. În plus, s-a confruntat şi cu insomnii.