Corina Chiriac a izbucnit în lacrimi vorbind despre Stela Popescu: "Au fost ani extraordinari"

Ultima actualizare:

    Corina Chiriac deplânge moartea Stelei PopescuFoto:Arhivă personală
Corina Chiriac deplânge moartea Stelei PopescuFoto:Arhivă personală

Cortinele au fost trase în spatele unei actrițe iubită atât de public, cât și de colegii de breaslă, pentru jovialitatea sa, personalitatea vulcanică și devotamentul pentru ceea ce înseamnă teatru românesc. Stela Popescu a trecut în neființă, lăsând lumea teatrului într-o tristețe profundă. Actrița a fost găsită moartă în locuința din Capitală joi, 23 noiembrie. Potrivit raportului IML, murise cu 12 ore înainte de a fi găsită de fiica sa adoptivă.

Trupul neînsuflețit al actriței a fost depus la Teatrul Constantin Tănase, locul unde Stela a urcat pe scenă mai bin de 25 de ani, susținând sute de reprezentații alături de colegii săi. Corina Chiriac (68 de ani), alături de zeci de artişti, a fost la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“ pentru a-şi lua rămas bun de la Stela Popescu, cea care i-a fost prietenă şi colegă. Cântăreaţa nu şi-a mai putut stăpâni emoţiile şi a izbucnit în plans, în încercarea de a povesti o amintire care o leagă de prietena sa, Stela. Cântăreaţa a povestit că în 1982, pe când locuia în vechiul său apartament, vizavi de Radiodifuziune, a auzit-o pe actriţă strigând-o din stradă. Aceasta a invitat-o să lucreze împreună la Grădina Boemă. „Mulţi colegi care ieşeau de la Radio - actori, cântăreţi, muzicanţi - mă strigau din stradă, e adevărat că nu aveam atunci telefoane mobile. Într-o dimineaţă aud: «Corinaaaa!». Mă duc la gemuleţ, era Stela în stradă: «Pot să urc sau cobori? Zic: «Hai sus, să bem o cafea!» Şi m-a invitat să lucrăm împreună la Grădina Boema, eu în fiecare vară eram plecată din ţară, dar i-am spus că în vara aceea stau acasă. Şi aşa am început o colaborare de zece ani cu ea, cu nea Vasi, cu Sandu Arşinel, cu Puiu Maximilian, cu toată echipa lor, cu Biţu Fălticineanu, cu Sile Dinicu, care era pianistul şi directorul orchestrei de la Grădina Boema. Au fost ani extraordinari, îmi pare rău că voi eraţi prea tineri ca să ne fi văzut atunci cât eram de extraordinari cu toţii...“, le-a spus jurnaliştilor Corina Chiriac, potrivit Adevărul. 


    Corina Chiriac și Stela Popescu au fost colege și prieteneFoto:Arhivă personală
Corina Chiriac și Stela Popescu au fost colege și prieteneFoto:Arhivă personală

Corina Chiriac deplânde pierderea Stelei Popescu și este de părere că sfârșitul acesteia este punctul final al unei epoci grandioase în care cultura teatrală s-a dezvoltat enrom. "Se duce o epocă lungă şi frumoasă care nu e numai a tinereţii mele, este a unei epoci pe care noi am trăit-o altfel decât o vedeţi voi, ea nu a fost nici aşa de neagră, nici aşa de roz. A fost doar tinereţea noastră“, a spus Corina Chiriac. „Iar de Stela şi Arşinel, şi de ceilalţi…“, a declarat Corina Chiriac, după care nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile, izbucnind în plans. "Eu niciodată nu plâng, dar îmi pare enorm de rău”, a conchis Corina cu lacrimi în ochi. 

Trupul neînsufleţit al actriţei a fost depus în foaierul Sălii Savoy a Teatrului „Constantin Tănase“, unde admiratorii, prietenii şi colegii îi pot aduce un ultim omagiu până duminică, zi în care va avea loc înmormântarea la Mănăstirea Cernica. Actriţa va fi îngropată lângă soţul ei, Mihai Maximilian, care a murit în decembrie 1998.   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
ela craciun 11 jpg
pepe raluca pastrama jpg
Natalie Portman  Shuttersock jpg
banner mădălina ghenea png
beyonce mama tina instagram jpg
image png
image png
iulia albu si mike instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net