Cornel Constantiniu, frumosul „Epocii de Aur”, a împlinit 80 de ani. Nu s-a mai serbat: „Duce dorul fratelui geamăn.” Ce pensie are artistul bolnav de Parkinson?
Cornel Constantiniu, solistul adorat de românce, în „Epoca de Aur”, a împlinit 80 de ani. La ceas aniversar, soția lui, actrița Domnița Constantiniu, ne-a vorbit, exclusiv pentru Click!, despre problemele de sănătate ale artistului, diagnosticat cu Parkinson. Am aflat și din ce bani se descurcă, ce pensie are solistul, care va rămâne în istoria muzicii românești cu șlagărul „Nu îți spun te iubesc!”.













„De când Mircea, fratele lui geamăn, a murit, Cornel nu se mai serbează”
Exclusiv pentru Click!, actrița Domnița Constantiniu susține că soțul ei nu s-a serbat pe 6 aprilie, la împlinirea vârstei de 80 de ani. De fapt, de 16 ani, de când fratele lui geamăn, Mircea, a încetat din viață, solistul nu a mai petrecut de ziua naștere:
„Întotdeauna, pe data de 6 aprilie, când era ziua lor de naștere, Mircea, fratele lui geamăn, venea din Africa de Sud, unde se stabilise, ca să petreacă împreună cu noi. Stăteau la povești și se țineau de glume.
Își înmulțeau vârsta împlinită cu doi. Acum ar fi zis, cu umor, că au împlinit împreună 160 de ani. De când Mircea a murit, Cornel nu se mai serbează. În această zi este foarte trist, se închide în el. Această suferință o va purta în suflet toată viața”.
Ce pensie primește Cornel Constantiniu?
Cum se descurcă din banii de pensie? Iată ce spune actrița Domnița Constantiniu, care se ocupă de cumpărături, dar și de plata facturilor:
„În piață, verdețurile au un preț ridicat, probabil, din cauza temperaturilor imprevizibile, din această primăvară. Piața este scumpă, pentru cei cu pensii modeste, la limită. Eu nu mă vait, însă! Cornel are o pensie normală, în jur de 2.500 de lei, plus ajutorul de handicap, iar eu, după 50 de ani de teatru, am ceva mai multicel, peste 3.000 de lei pensie.
Cel mai teamă ne este însă de facturile la gaze și la lumină, vor fi covârșitoare. Dăm bani și pe medicamente, eu am diabet, el are Parkinson, dar mai avem câteva și compensate. E un miracol că soțul meu trăiește de 34 de ani cu această boală. Avem 80 de ani, ne mai ducem zilele, cum putem. Cu sănătate suntem staționari, bătrâni și cu boli”, ni s-a mai confesat Domnița Constantiniu, exclusiv pentru Click!
„Cornel nu mănâncă drob de miel, din milă!”
Domnița Constantiniu va pregăti masa de Paște, pentru ei doi:
„Cornel nu mănâncă drob de miel, îi e milă, așa că îi pregătesc altceva. Cel mai mult lui îi plac ouăle roșii, așa le vopsesc mereu. Copiii noștri nu vor veni din Germania, sunt ocupați, cu serviciile, familiile, poate, la vară. De Sărbătorile Pascale, Cornel le dorește tuturor românilor liniște, echilibru!”.
Mesajul lui Petre Geambașu: „Dumnezeu să ocrotească acest suflet nobil!”
Nici foștii colegi de scenă nu l-au uitat. Petre Geambașu a scris, pe Facebook, un mesaj emoționant:
„Să-i dorim împreună lui Cornel însănătoșire, atât cât se poate, desigur. De fapt, am devansat puțin lucrurile: am vorbit cu el la telefon și l-am asigurat că lumea nu l-a uitat, că aici, în pagina mea, sute de admiratori i-au transmis gândurile lor cele mai bune, admirația și respectul pentru ceea ce a însemnat el în muzica ușoară românească.
Dumnezeu să ocrotească acest suflet nobil !....iar Domniței, soția lui, să-i dorim multă sănătate și putere să lupte pentru amândoi, așa cum - cu tenacitate și un devotament rarisim - îl îngrijește pe Cornel de mai bine de 10 -12 ani. De fapt, dintotdeauna!”.
Ce s-a întâmplat, în ziua în care fratele lui a fost incinerat?
În ziua în care fratele lui geamăn, Mircea, care a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, cancer, a fost incinerat, Cornel Constantiniu a simțit cumplite dureri în corp:
„Când a murit Mircea, Cornel a spus: „a plecat jumătate din mine”. Fiecare dintre ei știa tot ce pățește celălalt, deși trăiau la distanță de continente. Cornel a știut și când a fost ars Mircea. A avut o durere insuportabilă la burtă, brusc, și nu mâncase înainte nimic. Spunea că îi arde burta! Cum se explică?
A fost între ei o legătură cum nu ai văzut pe lume! Iar eu am văzut aceste lucruri între ei, de-a lungul timpului. Cât va trăi Cornel, ei vor fi legați la infinit… Am rămas trăsnită! Cornel urla de durere, să cadă jos, nu alta, durere ce l-a ținut cam până într-o oră și apoi, la fel de brusc, l-a lăsat.
În memoria lui Mircea, Cornel a scris cartea „Zăpezile copilăriei”, bătând la mașina de scris cu un singur deget, așa cum a putut”, mai povestea soția lui Cornel Constantiniu, exclusiv pentru Click!, într-un alt interviu.