Cornelia Catanga, la prima apariție publică după infarct. Cum arată artista

Ultima actualizare:

    Cornelia Catanga și soțul ei au participat la primul eveniment după ce artista a suferit un infarctFoto: Arhivă personală
Cornelia Catanga și soțul ei au participat la primul eveniment după ce artista a suferit un infarctFoto: Arhivă personală

Cornelia Catanga încă se recuperează după operația suferită în urma infarctului, suferit în luna iulie a acestui an. iar la aproape două luni de la operația suferită, artista și soțul ei au participat la primul eveniment de la neplăcutul inciden.

Cornelia Catanga a trecut prin momente grele în decursul anului 2019, după ce artista a suferit un infarct, în urma căruia s-a refăcut cu greu. Artista, în vârstă de 61 de ani, a fost externată din spitalul Floreasca în urmă cu ceva vreme, după ce medicii i-au montat un stent la inimă. Vedeta s-a aflat supraveghere medicală în vederea recuperării sale, iar doctorii i-au pus multe interdicții, având în vedere problemele prin care a trecut artista.

În prezent, la aproape două luni de la problemele de sănătate cu care s-a confruntat, cântăreața de muzică de petrecere se simte mai bine și a participat la primul său eveniment de la infarct. Aceasta a suferit operația la începutul lunii iunie a acestui an și povestea că medicii i-au făcut un program strict de recuperare. 

Cornelia Catanga, la primul eveniment după problemele de sănătate deloc ușoare cu care s-a confruntat
Cornelia Catanga, la primul eveniment după problemele de sănătate deloc ușoare cu care s-a confruntat

„Ajunsesem la trei pachete de ţigări pe zi. Am lăsat din start ţigările. Nu mai fumez. Nu mănânc sărat, ţin un regim strict. Nu mai am voie absolut nimic, nici să vorbesc prea mult, nici să cânt prea mult. Ţin un regim”, declara artista la momentul respectiv. Iată că timpul a trecut și Cornelia Catanga s-a pus pe picioare, însă artista pare în continuare slăbită. Soțul ei însă are mare grijă de aceasta, nescăpând-o din ochi și fiindu-i mereu alături. 

„Prima mea ieșire la un eveniment, după probleme de sănătate pe care le-am avut. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că a fost și este lângă mine. Vă pup și vă respect, dragii mei !! Catanga & Padureanu”, au scris Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu pe pagina lor din mediul online. 


    Foto: Arhivă personală
Foto: Arhivă personală

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net