Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un purcel de 120 kg, după majorări? Cât costă pâinea în brutăriile Laurei Cosoi?

#Exclusiv Click!

Odată cu majorările de preț, care i-au împovărat și mai mult pe români, și Vlad Miriță, vestitul tenor-fermier, a fost nevoit să scumpească produsele din carne, comparativ cu 2024. Iată cât costă un porc întreg, de 120 de kilograme, pentru masa tradițională de Crăciun. Vă prezentăm și prețurile actuale, la pâine și la pizza, vândute de Laura Cosoi și de Cătălin Țociu, fiul lui Romică Țociu.

Cu cât vinde Vlad Miriță un porc de 120 de kilograme?

Anul trecut, tenorul fermier Vlad Miriță ne dezvăluia prețurile la produsele din carne:

„Un porc întreg, de 120 kg, costă 6.280 de lei, iar un porc de 40 kg costă 2.240 de lei. Carnea de porc costă în jur de 50 de lei kilogramul. Am deja comenzi, pentru Crăciun, de 50 de grăsunei”.

Cu cât a fost însă nevoit să majoreze prețul la carne, după ce s-au scumpit furajele, factura la curent și benzina? Pe magazinul său online, un purcel de 60 de kilograme se vinde cu 3.540 de lei (TVA inclus), iar un porc de 120 de kilograme costă 6.840 de lei (TVA inclus).

Vlad Miriță: „Noi ne adresăm unui public care e dispus să plătească un produs de foarte bună calitate”

Într-un interviu pentru Click!, Vlad Miriță explica de ce e nevoit să mai crească prețurile la produsele din carne, pe care le comercializează, la „Ferma Soarelui”, din Târgoviște, dar și de ce e mai scump decât în magazine:

„Noi facem produse Premium, iar felul în care creștem păsările și porcii este total invers față de cum procedează industria. Prin urmare, și prețurile sunt pe măsură, noi ne adresăm unui public care e dispus să plătească un produs de foarte bună calitate, nu să îl sature de la ora 12.00 la 17.00, ci să îl hrănească, cu adevărat, să îi ofere organismului sănătate, să îi întărească sistemul imunitar.

Vlad Miriță: „Mai facem și donații la azil”

Noi nu ne comparăm cu industria, suntem diametral opus. Scopul industriei e să producă mult și ieftin, al nostru este să producem calitativ, dar și să avem un profil, pe care să-l putem încasa și, mai apoi, reinvesti, ca acest mic business să fie sustenabil”.Ajută cu mâncare pensionarii și oamenii străzii

Vlad Miriță vine însă și în ajutorul celor fără posibilități financiare:

„Mai facem și donații, pe la câte un azil de bătrâni sau vreunei asociații, care oferă mâncare oamenilor străzii, donăm produse pentru o ciorbiță gustoasă”, a mai menționat Vlad Miriță, exclusiv pentru Click!

Anul trecut, l-a avut invitat la masă pe Placido Domingo

Anul trecut, Vlad Miriță l-a avut musafir la masă și pe legendarul tenor spaniol Placido Domingo, alături de care a cântat în spectacolele din București și din Cluj-Napoca. Artistul și soția lui, Maria Natură-Miriță, au pregătit o masă specială pentru celebrul artist, bunătățile fiind preparate chiar din carnea de la ferma lui Vlad Miriță:
„Cina special organizată pentru iubitul nostru maestru și frumoasa lui familie, cu mâncăruri fine preparate de Chef Daniela Graura & Chef Horia Simon, cu diferite feluri de carne de la Ferma noastră. Mulțumesc pentru atingerea magică”, menționa atunci Vlad Miriță.

Cu cât a scumpit Laura Cosoi pâinea, comparativ cu 2024?

Dacă, în noiembrie 2024, în magazinele de panificație ale actriței Laura Cosoi, din serialul „La Bloc”, prețul la pâinea rustică era de 14, 99 de lei kg, iar pâinea rustică multicereale era la prețul de 15,99 lei kg, în prezent, pâinea rustică este la prețul de 17, 99 lei kg, pâinea cu fibre e la 28,99 lei kg.

Mulți dintre cei care au cumpărat produsele ei de panificație o laudă pe Laura Cosoi pentru strădania de a crește această afacere. Vă prezentăm câteva dintre mesajele lăsate de clienți:

„Bravo, bravo, pentru oamenii care muncesc și tind să facă ceva frumos! Succes vouă, în toate, pentru că sunteți o familie frumoasă” sau „Ce frumos! Mirosul proaspăt de pâine mereu mă încântă...Am trecut pe lângă brutării și am simțit un miros de pâine divin”.

Laura Cosoi: „Pâinea cu maia are gustul pâinii, din copilărie, făcute de bunici”

Actrița Laura Cosoi preciza, pe blogul ei:

„Cuptorul Brâncovenesc” este o brutărie artizanală, unde găsești pâine tradițională cu maia, produse din patiseria tradițională românească, umplute cu legume și cu fructe neconservate, totul copt la cuptor cu lemne.

Pâinea cu maia are gustul pâinii, din copilărie, făcute de bunici, la țară și coaptă în cuptorul cu lemne. Asta este, de fapt, rețeta tradițională, pe care o folosim și noi. Asta pentru că nu se folosește drojdie de bere, comercială, ci „drojdie sălbatică”, așa mai este numită maiaua – obținută doar din făină si apă, printr-un proces de fermentare tradițională. Pâinea făcută cu maia nu este numai bună la gust, ci și foarte sănătoasă”.

Fiul lui Romică Țociu deține o pizzerie: „Cele mai decente prețuri”

Cătălin Țociu, fiul lui Romică Țociu, care deține pizzeria „Philipo Pizza”, situată în centrul Capitalei, a reușit, momentan, să țină prețurile în frâu, fiind cuprinse între 28 si 47 de lei. Cea mai ieftină pizza este „La Vegana”, cu sos de roșii și busuioc:

„Zilnic, vindem în jur de 120 de bucăți de pizza, cam acesta e volumul de muncă. La noi, prețurile la pizza variază, de la 28 de lei, la 47 de lei. Sunt aici, de dimineață până seară, adică, eu centrez, eu dau cu capul. Sunt și șef și angajat, mai am doi colegi. Dacă nu stai printre angajați, nu prea merge afacerea, sper că ne vom extinde, la mare și la munte, în viitorul apropiat”. 

„Cumpărăm o făină calitativă, din Italia”

Cătălin Țociu a mai menționat despre afacerea sa:

„Sunt aici, zi de zi, vreau să mă asigur că totul iese perfect, mai ales că recent am schimbat aluatul, după ce am reușit să cumpărăm o făină calitativă, din Italia, net superioară celei românești. 

Sunt cele mai decente prețuri, raport calitate-preț. Este de domeniul SF-ului, ca preț, pentru că folosim ingrediente aduse din Italia”.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
chef florin dumitrescu
image png
Artan de la Timpuri Noi, condus azi pe ultimul drum de prieteni și familie
image jpeg
Denisa Filcea, soția lui Flick e dependentă de fiica ei, Eva  “Familia mă face cea mai fericită”
banner adina buzatu jpg
banner crina abrudan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net