Cum a arătat copilăria Virginiei Rogin? Actrița a devenit sprijinul fratelui ei, la o vârstă fragedă: „Eram în clasa l când mama s-a îmbolnăvit foarte tare”
La 74 de ani, Virginia Rogin rămâne una dintre cele mai apreciate actrițe românești Are o poveste de viață intensă și emoționantă, maturizare timpurie și de responsabilități asumate încă din copilărie. Cum a fost copilăria actriței și care sunt momentele care au marcat-o profund?
Puțini știu că Virginia Rogin s-a maturizat mult prea devreme, întrucât mama ei s-a îmbolnăvit brusc, iar tatăl era adesea plecat cu munca. Astfel, ea a ajuns să fie sprijinul fratelui său mai mic.
„Eram în clasa l când mama s-a îmbolnăvit foarte tare și a fost la un pas de moarte și fratele meu era micuț. Moldova era după război, după foamete și se construia în acea perioadă. Stăteam destul de departe de școală. Mama a fost internată la spital în Iași, noi stăteam în Bacău. Tata lucra în armată și pleca dimineața și se întorcea noaptea. Și atunci ne-am trezit fără ieșire. Până a venit o mătușă și a mai stat cu noi, l-am luat cu mine la școală. Mergeam 2 km pe jos cu copilașul acela de mână. Brusc, am devenit extrem de responsabilă. Avea 2-3 anișori și stătea cumințel în bancă. Învățătoarea, foarte înțelegătoare. Uneori venea tata să ne ia acasă, dar tot pe jos. Nu erau mașini ca acum; trecea când și când câte o trăsură”, a mărturisit artista, într-un interviu viva.ro.
Cine a fost persoana care a susținut-o în perioada dificilă?
Sprijin în toată acea perioadă a fost chiar mătușa actriței, care a preluat din sarcinile pe care, ea copil fiind, trebuia să le îndeplinească. Virginia Rogin își amintește că moartea femeii a venit în clipa în care ea și-a adus pe lume băiatul, pe Andrei.
„Mătușa a mai preluat din sarcini. Chiar lângă casa unde stăteam în gazdă, trecea râul Bistrița. Și frățiorul meu avea o minge și o arunca în apa aceea, iar eu mă duceam să-i scot mingea din apa aia care mergea cu viteză. Eu nu știu cum nu am pățit ceva. M-a iubit Dumnezeu, m-a vrut în viață. Mă duceam să-i scot mingea și simțeam cum mă ia apa, dar eu nu renunțam. Și mă gândesc cum sunt acum părinții cu copiii în ziua de azi; îi duc la școală cu mașina.
Apoi, au sărit niște câini să-l muște pe fratele meu și el a rămas înțepenit pe loc până ce am mers eu să îl iau. Era frumos când stăteam la bunica mea, când mama s-a făcut bine și a venit acasă. Eram noi două la Ceahlău, că bunica rămăsese văduvă de tânără. Și noi stăteam așa pentru că aveam universul nostru. Nu era nici curent electric, nici televizoare. Aveam un radio cu baterii și cărți. Citeam mult, iar bunica voia să-i citesc. Ascultam piese de teatru la radio, aproape zilnic. Era o femeie deschisă și modernă. Bunica a fost o femeie înstărită, din familie bogată de avocați, dar a venit comunismul.
Când s-a făcut Hidrocentrala de la Bicaz, ea avea o casă acolo, ca un conac. Eu m-am născut acolo. I-au mutat pe dealurile de sus unde avea bunica pământ, dar oamenii aceia au trăit o dramă. Am stat lângă ea până ce a murit. Eram studentă pe atunci. Ea a murit în noaptea în care eu l-am născut pe fiul meu și ea o năștea pe maică-mea. Vezi cum s-a închis un cerc? Nimic nu e întâmplător! Nici familiile în care ne naștem, nici lecțiile pe care le avem de învățat împreună cu ei, pe care nu le-am terminat… Se spune că noi alegem unde venim. Când e ziua fiului meu îi spun: Mulțumesc că m-ai ales!”, a mai spus actrița.
Virginia Rogin, sprijinită de părinți: „În ziua de azi, mulți stau la mâna părinților”
Actrița provine dintr-o familie românească modestă, ea și fratele ei fiind crescuți de părinți care au încercat să le creeze tot confortul care se putea la vremea aceea. Pasiunea pentru actorie a Virginiei Rogin a fost susținută de cei care i-au dat viață, care au crezut în ea și au îndemnat-o să își urmeze visul.
„Părinții mei, în primul rând. Nimeni nu a fost împotrivă. Ei erau conștienți că este greu, dar nu au zis nu. Ne-au crescut destul de liber, nu am avut niște părinți coercitivi, la modul să fi la opt acasă. M-au investit cu foarte multă încredere și eu am încercat să nu îi dezamăgesc. Și atunci a fost o chestie reciprocă așa. Mi-au spus: Dacă tu vrei, încearcă. Dar noi nu avem pe nimeni. Tata a venit cu mine la București a treia oară și când m-a văzut pe lista de reușiți nu i-a venit să creadă.
Pentru că el a crezut că nu am sprijinul moral și dacă nu am eu șanse? Am fost încurajată. Veneau profesorii la școală și le spuneau să mă lase să încerc, că sunt talentată. Mai ales că eu lucram, nu stăteam la mâna lor. Eram angajată la un colț de țară și eram plătită. Am intrat în viață destul de abrupt și repede. În ziua de azi, mulți stau la mâna părinților… Pentru noi, pe vremuri, pâine și parizer era lux. Dar nu am murit de foame, că țara asta e atâta de bogată! Ne hrăneam simplu și sănătos”, a mai spus actrița.
