Cum a fost surprinsă Adriana Trandafir noaptea, în centrul oraşului

Ultima actualizare:

    adriana trandafir, expresivă ca la teatrufoto: Mihai Ionescu
adriana trandafir, expresivă ca la teatrufoto: Mihai Ionescu

Când te numeşti Adriana Trandafir (62 de ani) şi ai în spate o carieră de aproape 4 decenii, e greu să ieşi din personaj în viaţa de dincolo de scenă. Fix în asemenea ipostaze au susprins-o fotoreporterii Click! pe Adriana Trandafir joi seară, după ce actriţa a plecat de la petrecerea Antenei.

Invitată la lansarea grilei de toamnă de la Antena 1, eveniment care a avut loc la TNB, Adriana Trandafir a venit îmbrăcată foarte similar cu personajul pe care îl interpretează în serialul “Fructul oprit”. Acolo este olteanca Lina Boască, soţia lui Sile Boască, interpretat de Marian Rîlea, iar la chef a venit cu o basma înflorată pe cap şi cu un sacou ciclam, care îi venea de minune. A fost în centrul atenţiei, s-a distrat, a socializat cu actorii şi cu vedetele postului Antena 1, însă când a plecat a rămas singură şi a cam durat ceva până să găsească un taxi.

În aşteptarea maşinii, a oferit un show de zile mari, încât trecătorii ar fi putut crede că au nimerit la o reprezentaţie de teatru de stradă. Actriţa a făcut tot felul de grimase, şi-a pus poşeta pe un coş de gunoi, a stat cu mâna în şold sau cu piciorul ridicat pe bordură. În cele din urmă, Adriana Trandafir a reuşit să găsească un taximetrist liber şi a ajuns acasă, după o seară de pomină.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Captură de ecran din 2025 12 25 la 12 45 10 png
Frumoasa mezzosoprana Andreea Ilie are un program de vacanță ca-n filme
Oana Roman, foto Instagram jpg
heidi klum craciun familie instagram jpg
banner adina buzatu jpg
Nadia Comaneci jpg webp
kendall jenner mugler tinuta craciun instagram jpg
sofia vergara craciun jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net