Cum arată acum actriţa care vă anunţa "Atenţie, se închid uşile"

Ultima actualizare:

    Dacă planurile de pe hârtie vor fi puse în aplicare, capacitatea transportului pe sub pământ se va dubla
Dacă planurile de pe hârtie vor fi puse în aplicare, capacitatea transportului pe sub pământ se va dubla

În 2007 a dat în judecată Metrorex fiindcă i-a folosit vocea în trenurile de metrou fără acordul ei. Opt ani ne-a anunţat că se închid uşile sau ce staţie urmează. După ce a câştigat procesul, compania a fost obligată să renunţe la înregistrări şi să-i plătească Isabelei Neamţu 4.200 de dolari. Actriţa ne-a declarat că a primit până la ultimul bănuţ.

Am întâlnit-o pe Izabela Neamţu (38 de ani) pe 21 martie, la Gala Premiilor Gopo,la Teatrul Naţional. Arăta senzaţional şi ne-a vorbit, fără ocolişuri, despre proiectele ei profesionale.


    Acesta este chipul din spatele vocii
Acesta este chipul din spatele vocii

Click!: Unde va pot vedea spectatorii zilele acestea?

Izabela Neamţu: Joc la Bulandra, în “Pescăruşul” şi la Teatrul Mic, în “Anul disparut – 1989” - în regia Anei Mărgineanu, iar la “Teatrul Excelsior”, în "Umbre", în regia lui Horia Suru.

Apropo de vocea dumneavoastră, care a fost folosită multă vreme la metrou. Sunteţi recunoscută când vorbiţi?

În special de copiii prietenilor mei. Pentru că vocea cu care lucrez nu e vocea cu care vorbesc normal. Vocea mea e un cameleon şi poate avea multe culori.

Cea folosită la metrou ce fel de voce a fost?

Vocea de la metrou a fost special găsită pentru genul de anunţuri de care aveau ei nevoie: caldă, sobră, fără să plictisească, fără să adoarmă.

V-aşi auzit vreodată la metrou?

Nu merg niciodată cu metroul. Colegii mi-au spus că vocea mea este la metrou şi atunci eu m-am dus şi am auzit-o. Procesul s-a încheiat după opt ani, sunt proprietara vocii şi acelor drepturi de la metrou şi ei nu mai au voie să folosească vocea mea în prezent. În clipa aceasta, vocea mea nu mai e la metrou, am primit despăgubiri şi pot spune că cifrele nu contează. Victoria este importantă. Pentru că legea este foarte tânără în România şi în 1996 nu exista speţă pentru drepturi de autor. Aşa că victoria asta a mea este recunoscută şi aplaudată de actorii din breaslă, pentru că există precedent prin care ei pot să-şi ceară drepturile daca ei păţesc aşa ceva.

Film faceţi?

Am facut scurtmetraje, documentare şi urmează să merg la Cannes.

simeon stalpnicul png

Are emisiune la radio

Isabela Neamţu a devenit cunoscută publicului larg după ce a jucat în mai multe piese de teatru, dar şi seriale de televiziune ca „Om bogat, om sărac”, „Vrei să fii mama mea?”, filmul „Francesca”, unde a apărut alături de Monica Bârlădeanu, dar şi din „Cold Mountain”, unde a jucat alături de Nicole Kidman şi de Jude Law. De asemenea, ea a fost vocea Barbie în România şi vocea oficială a Romtelecom-IVR. „Acum, colaborez cu Bogdan Şerban la Guerrilla Logout, sunt om de radio. Am o rubrică de recomandări de teatru, miercurea. Nu m-am lăsat nici de teatru pentru că trăiesc prin el”, ne-a spus actriţa. Isabela Neamţu a ajuns „vocea de la metrou” în urma unui casting, când a înregistrat bine-cunoscutele anunţuri. Dintre toate vocile imprimate atunci, Metrorex a ales-o pe a ei şi a început s-o folosească, dar fără s-o fi anunţat sau s-o fi plătit. Astfel se face că vocea actriţei a răsunat zilnic, timp de opt ani, în difuzoarele din staţiile de metrou.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
iustina daiana insula iubirii jpg
image png
image png
banner Titi Aur png
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net